HARTA drumurilor pe care poţi rămâne ÎNZĂPEZIT

Bucureştiul şi zece judeţe din sudul ţării sunt, de vineri, ora 18.00, până duminică, la ora 18.00, sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol, alte 16 judeţe fiind avertizate cu cod galben. În premieră, directorul ANM a declarat că e posibil să avem şi un cod roşu de viscol. Odată cu ninsorile şi viscolul, apare şi riscul să rămâneţi înzăpeziţi. Compania Naţională de Drumuri a întocmit o hartă cu principalele zone de risc.

RomaniaTV.net
24 ian. 2014, 20:09

Cele mai circulate şosele din ţară sunt de altfel şi cele mai periculoase. În primul rand DN1.  De la Bucureşti până la Oradea, aproape toate sectoarele de drum prezintă pericol de înzăpezire. Singura zonă ferită, partea cu serpentine dintre Predeal şi Braşov.

DRUMURI ÎNCHISE în urma avertizărilor cod galben şi portocaliu

Nici pe autostrăzi nu suntem în siguranţă dacă vor cădea ninsori abundente. Fie ca mergem pe A1, spre Piteşti, fie pe A2, spre Constanţa, putem să ramanem oricând blocaţi începand se săptămâna viitoare, când se anunţă ninsori în toata ţara.

Pe harta celor de la Compania Nationala de Autostrăzi si Drumuri Naţionale, şi DN 2 apare ca un drum cu risc. De la Bucureşti până la Râmnicu Sărat avem o prima porţiune cu probleme. Apoi, de la Adjud – Bacău până chiar la Târgu Neamţ.

Pe lângă aceastea, aproape toate drumurile naţionale din ţară sunt trasate cu roşu pe harta CNADNR, aşa că reprezintă un risc.

România sub zăpadă

Potrivit avertizării cod portocaliu transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, începând de vineri seară, ninsorile vor fi abundente în cea mai mare parte a Olteniei (judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj şi Vâlcea), unde stratul de zăpadă va depăşi local 30 – 40 de centimetri, iar vântul va sufla cu peste 70 de kilometri pe oră, viscolind şi troienind zăpada.

În cursul zilei de sâmbătă şi în noaptea de sâmbătă spre duminică, viscolul se va intensifica în Muntenia, iar în judeţele Giurgiu, Călaraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila şi Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, temporar vor fi rafale ale vântului de peste 75 – 80 de kilometri pe oră, va ninge abundent, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.

Judeţele Constanţa, Tulcea, Galaţi, Vaslui, Bacău, Vrancea, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Olt, Argeş, Covasna, Braşov, Sibiu, Hunedoara şi Caraş-Severin vor fi de vineri, ora 18.00, până duminică, la ora 18.00, sub avertizare cod galben.

În sudul şi estul ţării va ninge, iar vântul va avea intensificări, viscolind ninsoarea. Vântul va avea la rafală 60 – 70 de kilometri pe oră în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, precum şi în zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, zone în care şi stratul de zăpadă va fi consistent.

Potrivit avertizării, vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei local în Dobrogea, iar în prima parte a intervalului şi în Banat, sudul Olteniei şi al Munteniei. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 20 de litri pe metru pătrat în 24 de ore. În restul teritoriului ninsorile vor fi în general slabe.

Vremea va fi geroasă în cursul nopţilor şi al dimineţilor mai ales în estul şi sud-estul ţării.