HOROSCOP. Cât noroc ai la bani, în funcţie de zodie

Banii n-or aduce fericirea, dar cu siguranţă o întreţine. Numai că unele persoane, orice ar face şi oricât ar câştiga, par să alerge mereu după bani. Ei bine, "lipiciul" la bani pare să ţină, totuşi, şi de planete, nu doar de instinct în viaţa profesională şi de arta de a cheltui cât mai puţin.

RomaniaTV.net
30 nov. 2014, 11:16
HOROSCOP. Cât noroc ai la bani, în funcţie de zodie

Norocul la bani este şi el reglementat de astre. Iată care sunt cele mai ghinioniste zodii când vine vorba de finanţe.
 

Berbec

Berbecii nu sunt prea norocoşi la bani. Iar asta în special pentru că sunt foarte generoşi şi scapă economiile printre degete. Impulsivitatea este un alt motiv pentru care par să nu poată niciodată să îşi regleze starea financiară, pentru că asta îi face să-şi satisfacă toate mofturile de moment, indiferent cât sunt de costisitoare.

Taur

Taurii iubesc stabilitatea şi regulile si asta îi ajută si in plan financiar, mai ales că norocul ţi-l mai faci şi singur. Astfel, chiar dacă nu găsesc bani pe jos, taurii se pot considera norocoşi pentru că vor avea întotdeauna un fond de rezervă de care se fac că au uitat, până este cu adevărat nevoie.

Gemeni

Gemenii sunt printre cele mai norocoase zodii când vine vorba de bani. Ei sunt mereu asiguraţi la capitolul financiar, fiind firi descurcăreţe.

Rac

Racii sunt destul de păguboşi, de aceea au nevoie de un partener foarte stabil şi descurcăreţ din punct de vedere financiar, pentru a nu ajunge la faliment. Racii sunt sentimentali şi darnici, săritori, deci banii lor nu apucă niciodată să se adune prea mulţi la un loc.

Leu

Leii atrag succesul şi bunăstarea, astfel că banii nu sunt niciodată o problemă reală. Chiar dacă au perioade în care cheltuie exagerat, leii nu ajung niciodată săraci.

Fecioară

Fecioarele nu lasă nimic la voia întâmplării, iar asta e valabil şi pe planul finanţelor. O fecioară ştie întotdeauna când să investească şi când să vândă şi este la curent cu trendurile economiei mondiale.

Balanţă

Balanţele sunt destul de oscilante când vine vorba de noroc la bani. În general, fac cumpărături în stil smucit şi nu prea reuşesc să economisească mare lucru din salariu.

Scorpion

Scorpionii sunt destul de cumpătaţi şi asta îi ajută să aibă mereu fonduri de rezervă, dar nu se pot considera prea norocoşi în plan financiar. Ei trebuie să muncească intens pentru banii lor şi poate tocmai de aceea au grijă şi ce fac cu ei.

Săgetător

Săgetătorii sunt destul de iresponsabili cu veniturile, dar par favorizaţi de zeii bunăstării. Deşi aruncă banii aiurea dacă sunt entuziasmaţi, ei sunt norocoşi şi dau mereu peste oportunităţi noi de finanţare.

Capricorn

Capricornii nu sunt foarte norocoşi la bani, dar compensează prin raţionalitate şi zgârcenie.

Vărsător

Vărsătorii sunt complet zăpăciţi când vine vorba de bani şi, dacă ar fi după ei, ar arunca cu banii toată viaţa. Doar că nu prea au cu ce arunca. Iar cand se intampla sa aiba, fac investitii proaste si paguboase.

Peşti

Peştii nu sunt interesaţi mai deloc de lumea materială, fiind pasionaţi de tot ce e spiritual. În general, nu duc lipsă de nimic, dar nici nu se lăfăie în lux şi mofturi scumpe.