HOROSCOPUL IERNII: ce ne rezervă astrele în decembrie, ianuarie şi februarie

Decembrie este o lună cu avantaje materiale pentru majoritatea zodiilor. 

RomaniaTV.net
02 dec. 2013, 15:39
HOROSCOPUL IERNII: ce ne rezervă astrele în decembrie, ianuarie şi februarie

BERBEC

DRAGOSTE: Toată iarna, relaţia de cuplu va fi una complicată, iar problemele încep de luna aceasta. Cel mai bun sfat este să ai răbdare.

CARIERĂ: În decembrie scade numărul solicitărilor suplimentare, dar începe să devină foarte importantă poziţia pe care o ocupi, siguranţa locului de muncă şi aprecierile pe care le obţii din partea superiorilor. Te vei bucura de mici paşi înainte, dar abia în februarie vei culege roadele eforturilor depuse.

SĂNĂTATE: Toate lunile de iarnă asigură un fond benefic pentru vindecare, chiar şi a afecţiunilor care te supără de mai mult timp. În decembrie ai şanse să te eliberezi de anumite probleme digestive sau să iei măsuri pentru a le remedia. În ianuarie, stresul asociat cu munca te poate tulbura, dar numai dacă ai ambiţii sau responsabilităţi mari. În februarie, acestea se diminuează.

BANI: Acesta este un subiect fierbinte şi aşa va rămâne şi în noul an, lunile de iarnă fiind ceva mai calme, dar nu lipsite de provocări. În decembrie revii la un anumit nivel al veniturilor, posibil cu ajutorul partenerului. În ianuarie vei fi mai atent(ă) la nivelul cheltuielilor, pentru că ai un scop clar în minte şi vrei să-l vezi realizat. Februarie nu aduce schimbări semnificative, dar accentuează nevoia de prudenţă în decizii.

TAUR

DRAGOSTE: După un interval de aproape două luni în care ai cerut dovezi de afecţiune de la cei dragi, este rândul tău, în lunile de iarnă, să arăţi că poţi fi conciliant( ă), diplomat( ă) şi nu baţi cu pumnul în masă când vrei să obţii ceva. Decembrie vine cu tendinţa puternică de a-ţi face dreptate, ceea ce poate afecta relaţiile de orice fel. În ianuarie te mai domoleşti, iar în februarie îţi va fi clar ce ai de făcut.

CARIERĂ: Se anunţă pericole provocate chiar de tine, de dorinţa aprinsă de a recupera avantajele pierdute. În decembrie strici multe relaţii de serviciu – şi direct, şi indirect -, prin intervenţii în forţă acolo unde este nevoie de concesii şi negociere. În ianuarie te vei opri puţin din această luptă şi vei evalua situaţia, iar în februarie te vei ocupa de probleme cu calm.

SĂNĂTATE: Tensiunile pe care le vei genera la serviciu se vor reflecta în primul rând asupra ta. În decembrie se conturează un pericol legat de zona capului sau de rinichi şi de aparatul urinar.

BANI: Decembrie este singura lună de iarnă care îţi aduce anumite avantaje, pe baza unor legi sau a unor decizii oficiale. Poate că banii nu vor veni imediat, dar nu va mai fi nevoie decât de răbdare pentru a-i obţine.

GEMENI

DRAGOSTE: Iarna asta vine cu schimbări de amploare, care vor debuta chiar în luna decembrie. Îţi ceri drepturile, pretinzi recunoaşterea calităţilor şi a sacrificiilor pe care le faci pentru cei dragi şi poţi scăpa foarte uşor de sub control evoluţia evenimentelor, dacă eşti agresiv( ă) cu apropiaţii.

CARIERĂ: Indiferent cu ce probleme te-ai confrunta în alte domenii, e bine să nu le duci cu tine la serviciu, să-ţi păstrezi puterea de concentrare intactă în ianuarie, dar mai ales în februarie, când va trebui să revii asupra unor sarcini restante sau să refaci ceva ce nu s-a făcut corect la timpul potrivit.

SĂNĂTATE: Singurele probleme care ţi-ar putea da bătăi de cap sunt cele generate de stresul de la locul de muncă. Dacă ai învăţat sau vei învăţa să-l gestionezi, vei trece iarna fără complicaţii.

BANI: Problemele financiare nu se sfârşesc acum, ba chiar vor avea un vârf negativ luna aceasta, când vei percepe acut anumite lipsuri, reale sau rezultate din dorinţe nesatisfăcute. Tot în decembrie ai însă şi şansa de a acoperi anumite goluri, cu ajutorul partenerului de cuplu. În ianuarie va trebui să-ţi stabileşti foarte bine priorităţile ca să-ţi ajungă banii, iar în februarie vei începe să îţi revii, încet-încet.

RAC

DRAGOSTE: Te afli în perioada de probă în relaţia actuală. În decembrie se aşteaptă de la tine maturitate şi un angajament curajos. Ianuarie e o lună complicată, pentru că ies la suprafaţă toate temerile pe care le-ai acumulat şi trebuie să fii puternic(ă) pentru a rezista tentaţiei de a rupe relaţia. În februarie ai putea lua decizii neinspirate.

CARIERĂ: Luna aceasta te refugiezi în muncă şi cauţi progresul prin orice mijloace, oricât de greu ar părea de obţinut. În ianuarie se mai domolesc lucrurile, dar dorinţa ta de a te integra într- un eşalon profesional superior rămâne la fel de puternică. În februarie te mai calmezi, când vezi că schimbările pe care le doreşti necesită un interval de timp mai lung.

SĂNĂTATE: Întreaga iarnă, singura sursă de probleme în acest domeniu eşti chiar tu, prin zbaterile inutile şi uzura accentuată de îndoieli şi de temeri.

BANI: Situaţia financiară depinde strict de eforturile pe care le faci pentru a progresa pe plan profesional. Decembrie este luna cheltuielilor făcute cam fără tragere de inimă, pentru că le solicită cei din familie. În ianuarie vei cheltui mai puţin, iar din februarie începi să acumulezi sume pe care le vei folosi pentru a pune în practică anumite decizii.

LEU

DRAGOSTE: Luna decembrie se anunţă a fi agreabilă în relaţiile cu cei dragi, mai ales cu copiii sau cu persoanele cunoscute de puţin timp. Tentaţia apare sub forma dorinţei de a pleca departe, în căutarea unor poveşti de dragoste ca în filme, dar nu se recomandă să îi dai curs. Ianuarie este o lună cenuşie pe plan sentimental, dar din februarie situaţia începe să evolueze spre mai bine în relaţia de cuplu.

CARIERĂ: Luna aceasta munceşti mai mult, iar rezultatele sunt evidente şi nu pot fi trecute cu vederea. În ianuarie funcţionezi în acelaşi regim, dar nu cu atâtea beneficii. În februarie, fie revii la volumul de muncă obişnuit, fie constaţi că faci faţă fără efort responsabilităţilor suplimentare pe care ţi le-ai asumat.

SĂNĂTATE: Dezordinea alimentară, mâncatul pe fugă sau orice alt obicei nociv asociat cu munca va avea consecinţe de-a lungul întregii ierni. În decembrie observi că nu te mai simţi bine şi ai câteva kilograme în plus, dar abia în ianuarie vei lua măsuri.

BANI: În decembrie există riscul să faci cheltuieli nesăbuite – de exemplu, pentru călătorii exotice. În ianuarie te vei domoli, iar din februarie vei începe să investeşti în altceva: în propria educaţie, în cursuri de specializare sau alte completări ale pregătirii tale de bază.

FECIOARĂ

DRAGOSTE: Decembrie este o lună cam complicată, dar cu puţină atenţie o poţi încheia fără daune majore. În ianuarie vei reveni, punctual, asupra problemelor nelămurite, cerând clarificări de la cei dragi.

CARIERĂ: Luna aceasta vei reflecta îndelung la nişte hotărâri care au schimbat multe lucruri în viaţa ta. În ianuarie devii mai temperat( ă) în dialoguri şi în decizii. Iar în februarie vei culege roadele acestor atitudini înţelepte, în cazul în care vei reuşi să le adopţi.

SĂNĂTATE: În luna decembrie descoperi cât de mult te afectează tensiunile din relaţiile cu cei dragi şi vei şti cum să le eviţi. În ianuarie şi în februarie vei observa efectele benefice ale concesiilor făcute de dragul armoniei.

BANI: Decembrie este prima lună dintr-o serie mai lungă în care vor apărea tot felul de probleme financiare, unele dintre ele greu de controlat. Tendinţa este de a-ţi cere drepturile, dar nu oricum, ci agresiv, chiar şi fără să meriţi ceea ce ceri. Nici în ianuarie, nici în februarie nu va dispărea această tendinţă, dar vei deveni mai rezonabil(ă) când vei vedea că şi cererile tale au rămas fără ecou sau chiar au dus la stricarea unor relaţii de la locul muncă ori din familie.

BALANȚĂ

DRAGOSTE: În luna decembrie simţi nevoia de a face ordine în relaţiile de orice fel, punând piciorul în prag, cerând să fii respectat(ă) şi apreciat( ă). Consecinţele pot fi dezastruoase. În ianuarie vei fi şi mai distructiv(ă), dar în februarie vei reveni asupra unor decizii radicale.

CARIERĂ: Prima lună de iarnă este dificilă, fie pentru că mult doritul nou loc de muncă nu apare, fie pentru că sarcinile profesionale sunt atinse de penibil şi ai impresia că e prea mare sacrificiul care ţi se cere. În ianuarie, volumul de muncă nu-ţi va permite să te ocupi de familie. În februarie te vei elibera de toate poverile inutile.

SĂNĂTATE: În decembrie se diminuează numărul şi intensitatea problemelor legate de alimentaţie, dar se poate complica situaţia articulaţiilor, a oaselor şi a pielii. Pentru că această tendinţă este şi mai agresivă în ianuarie, ar fi bine să te fereşti de frig şi de umezeală excesivă.

BANI: Banii nu mai vin la fel de greu ca în vară, cu întârzieri majore sau obstacole din partea unor instituţii. Te poţi redresa luna aceasta, în măsura în care nu vei cheltui pentru a-ţi satisface plăceri pe care ţi le-ai refuzat până acum. În ianuarie, banii se duc pe reparaţii prin casă, iar în februarie, pe lucruri pentru cei dragi.

SCORPION

DRAGOSTE: Probabil ai observat deja o tendinţă de revenire a încrederii în propriile sentimente, ca şi în cele declarate de partener. Aceasta va fi tendinţa dominantă şi în lunile de iarnă, deşi probleme vor mai fi, mai ales în decembrie. În ianuarie şi în februarie va trebui să fii mai atent( ă) la dorinţele celor dragi şi să le pui, uneori, înaintea celor personale.

CARIERĂ: În decembrie începe seria provocărilor majore, pe care va trebui să le gestionezi inteligent. Adversităţile de la locul de muncă, cele ştiute şi cele neştiute, capătă o amploare neobişnuită şi te vei simţi expus(ă) unor împrejurări care cer o reacţie dură, agresivă. În ianuarie se vor mai domoli lucrurile, dar trebuie să rămâi prudent(ă) şi să dai dovadă de înţelepciune în tot ce faci, spui sau decizi.

SĂNĂTATE: Aspectele care generează destabilizările de la locul de muncă pot avea consecinţe asupra stării de sănătate, principalele zone vizate fiind capul, sistemul nervos, dar şi rinichii şi zona lombară.

BANI: Luna aceasta îţi merge mai bine, ai parte de asocieri de scurtă durată, din care vor rezulta anumite beneficii. În ianuarie şi februarie va trebui să te gospodăreşti mai bine, pentru că sumele câştigate vor redeveni modeste.

Citeşte mai mult pe libertatea.ro