Horoscopul săptămânii 30 martie-5 aprilie. Află ce spun astrele

HOROSCOP: Nativa din Fecioară va întâmpina unele probleme financiare în această perioadă, însă cu puţin efort va reuşi să facă economiile pe care şi le propune şi de care are nevoie.

29 mart. 2015, 19:49
Horoscopul săptămânii 30 martie-5 aprilie. Află ce spun astrele

BERBEC

Săptămâna aceasta vei fi mult mai responsabilă din punct de vedere sentimenal, drept urmare ai toate şansele să treci la următorul nivel în relaţie. Dacă eşti singură, simţi că nu mai ai timp de pierdut şi că trebuie să îţi găseşti liniştea cât mai repede. Viitorul tău este prioritar în această perioadă.

Încearcă să păstrezi o relaţie bună cu toţi colegii tăi în această săptămână, chiar dacă mulţi dintre ei te calcă pe nervi. Cea mai bună soluţie este să îi ignori, le poţi aduce reproşuri după ce treci de această perioadă mai dificilă din mediul profesional. Situaţia financiară rămâne neschimbată!

E posibil ca în această săptămână să fii mai agitată decât de obicei şi să te alegi şi cu dureri de cap. Stresul pare prea mare, deşi în mod normal i-ai face faţă. Încearcă să te relaxezi mai mult şi să eviţi stilul de viaţă sedentar!

TAUR

Săptămâna aceasta îţi vei da seama că relaţia cu partenerul de viaţă te lasă fără energie, dar nu în acel sens bun. Trebuie să iei măsuri, prea multe certuri se petrec între voi în ultima perioadă. Încearcă să ai o discuţie serioasă cu acesta, însă calmul nu trebuie să lipsească dacă vreţi să ajungeţi la o înţelegere cu beneficii pentru amândoi.

Trebuie să te înarmezi cu multă răbdare în această săptămână, altfel rişti să pierzi tot ce ai clădit până acum. Nu merită să dai cu piciorul doar pentru că cei din jurul tău aşteaptă rezultate imposibile din partea ta!

Începe să faci mai mult sport, această perioadă este tocmai bună pentru schimbări majore. Ai nevoie de tonifiere, dar şi să capeţi mai multă energie. Şi alimentaţia este importantă, mai ales că în ultima perioadă ai tot făcut excese de acest gen!

GEMENI

În această săptămână vei fi mai şarmantă decât de obicei, de aceea îţi va fi uşor să cucereşti pe oricine. Trebuie să socializezi mai mult şi să ieşi din umbră, ai multe de arătat! Dacă ai o relaţie stabilă, atunci va fi nevoie să condimentezi puţin relaţia şi să reaprinzi focul iubirii.

Încearcă să munceşti mai mult în această săptămână, chiar dacă simţi că o faci deja destul. Fă-ţi un plan de bătaie şi treci la acţiune, nu ai timp de pierdut! Ai toate şansele ca în această perioadă să te remarce cineva care te va vrea în echipa lui.

Vei fi destul de negativistă în această perioadă, şi această atitudine te va face să pierzi momente preţioase. Lasă melancolia deoparte, mai ales că nu ai niciun motiv să te simţi tristă! Cei din jurul tău încearcă să te ajute vizibil.

RAC

Este foarte important ca în această perioadă să fii paşnică, doar aşa vei reuşi să rezolvi unele probleme din viaţa ta amoroasă. Lasă nervii deoparte, dar şi ura, şi încetează să te mai răzbuni pe partenerul de viaţă pentru faptele lui din trecut. A venit vremea să mergi mai departe!

E posibil ca în această săptămână să îţi recuperezi o parte din banii pe care i-ai împrumutat. Nu este exclus nici să primeşti vreo moştenire, ori unele cadouri substanţiale din partea unor rude cu care te întâlneşti foarte rar. Se anunţă veşti bune pentru tine!

Nu îţi pune sănătatea în pericol din cauza unor persoane care nu înseamnă nimic pentru tine, mai ales să pui la suflet ceea ce zic. Bârfele ar trebui să treacă neobservate pe lângă tine, nu ai timp de pierdut cu astfel de lucruri. Protejează-ţi psihicul!

LEU

Încearcă în această săptămână să cazi la pace cu partenerul de viaţă, altfel lucrurile vor degenera. Este important să îl asculţi şi să îi iei în considerare punctul de vedere, doar aşa vei reuşi să îl ţii cât mai mult timp lângă tine. Dacă eşti singură, axează-te mai mult pe viaţa ta socială şi păstrează-ţi relaţiile cu prietenii.

Vei avea multe de făcut în această săptămână, sarcinile pe care le primeşti par că nu se mai termină. Este inutil să ripostezi, situaţia va fi aceeaşi şi există riscul să îţi faci o imagine proastă în faţa şefilor. Nu este o perioadă bună pentru a-ţi spune pretenţiile!

Nu te certa cu nimeni în această săptămână, altfel rişti să te alegi cu dureri serioase de cap. Nu merită să te consumi din cauza unor persoane care nu îţi pot influenţa nicicum viaţa. Petrece mai mult timp în aer liber, ai nevoie de prospeţime!

Citeşte mai mult pe eva.ro