IMAGINI CAMERE SUPRAVEGHERE: Ce a făcut criminala de la metrou înainte de a o împinge pe Alina Ciucu în faţa metroului

Înainte să o împingă în ghearele morţii pe tânăra Alina Ciucu, criminala de la metrou a avut un „ritual”. Magdalena Şerban a intrat într-un magazin, iar ce a făcut acolo a fost surprins de camerele de supraveghere.  

RomaniaTV.net
14 dec. 2017, 09:51
IMAGINI CAMERE SUPRAVEGHERE: Ce a făcut criminala de la metrou înainte de a o împinge pe Alina Ciucu în faţa metroului

O femeie a avut parte de şocul vieţii ei când a văzut la ştiri cine era criminala despre care vorbea toată ţara. Magdalena Şerban fusese în magazinul său, cu doar câteva ore înainte să o ucidă pe Alina Ciucu. Potrivit spuselor ei, criminala de la metrou ar fi furat o băutură energizantă şi s-ar fi ascuns într-un colţ al magazinului unde a băut-o.

„Ieri, orele 17:00, criminala de la metrou a trecut mai întâi pe la mine pe la magazin, s-a ascuns în spate, într-un colţ în care nu putea fi văzut decţt de cameră, a luat un Redbull,, a băut şi a pus cutia goală în vitrină…în scurt timp…Ucidea! Azi-dimineaţă, când am văzut poza la ştiri m-a şocat pentru că o reţinusem de aseară după incident”, a scris aceasta, pe pagina sa de Facebook.

 

O tânără a fost omorâtă la metrou, la stația Dristor, marți seara de către o femeie, Magdalena Șerban, din Craiova. Agresoarea încercase același lucru cu câteva ore mai devreme, la o altă stație, Costin Georgian.

Mecanicul de metrou care a lovit-o pe Alina la Dristor a reconstituit filmul tragediei: „Am văzut-o pe fată cum cade, am frânat …” 

În imagini se vede cum tânara de 25 de ani a fost împinsă, în timp ce se uita în telefonul mobil şi a căzut pe şine în momentul în care trenul ieşea din tunel. Ea ar fi reuşit să se ridice, dar femeia ar fi împins-o cu piciorul şi a căzut, fiind lovită de tren.

Imediat pe social media a început o dezbatere legată de faptul că nimeni nu a intervenit să o ajute pe tânăra ucisă. În imagini apar câteva persoane care nu vin spre victimă pentru a o ajuta să se ridice. Mai mult, criminala se îndepărează de la locul faptei fără ca nimeni să o împiedice. Politia avea să o reţină abia peste câtea ore, în zona Unirii.

Tatăl tinerei ucise la metrou, primele declaraţii: „Nu este vina femeii care a împins-o”