Dan Andronic, despre libertatea presei în cazul Ghiţă: Un om din sistem nu poate spune decât lucruri care trebuie să se afle

Se înmulţesc avertismentele şi poziţiile publice exprimate de tot mai mulţi demnitari care anunţă luarea unor măsuri dure împotriva România TV, împotriva jurnaliştilor săi, vorbindu-se inclusiv de închiderea postului de către CNA. Totul a început odată cu difuzarea înregistrărilor cu Sebastian Ghiţă. Jurnalistul Dan Andronic apără România TV, spunând că interesul publicului este acela de a afla exact ceea ce se întâmplă.

RomaniaTV.net
24 ian. 2017, 12:44
Dan Andronic, despre libertatea presei în cazul Ghiţă: Un om din sistem nu poate spune decât lucruri care trebuie să se afle

România TV nu va ceda presiunilor şi va continua să difuzeze toate informaţiile relevante pentru public, chiar dacă ele vor deranja persoane. Atâta vreme cât ele prezintă interes public major, se vor regăsi pe România TV. Cei mai importanţi lideri de opinie sunt alături de România TV şi susţin libertatea de exprimare şi respectarea ei conform Constituţiei României.

Constituţia României prevede la Art. 30 privind „Libertatea de exprimare” următoarele:

(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(4) Nicio publicaţie nu poate fi suprimată.

Jurnalistul Dan Andronic a atras atenţia cu privire la pericolul pe care îl poate reprezenta nerespectarea dreptului la liberă exprimare.