Înalta Curte judecă vineri contestaţia depusă de Puiu Popoviciu la decizia de condamnare la şapte ani de închisoare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să judece începând de vineri contestaţia depusă de Puiu Popoviciu la decizia de condamnare la şapte ani de închisoare, după ce în urmă cu două săptămâni a decis asupra admisibilităţii acesteia.

RomaniaTV.net
17 nov. 2017, 07:30
Înalta Curte judecă vineri contestaţia depusă de Puiu Popoviciu la decizia de condamnare la şapte ani de închisoare

Instanţa supremă s-a pronunţat asupra admisibilităţii acţiunii depuse de Puiu Popoviciu pe 3 noiembrie, potrivit News.ro.

Puiu Popoviciu, aflat la Londra, a depus contestaţia în anulare – o cale extraordinară de atac – în 30 august, având iniţial ca termen de judecată data de 20 octombrie, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cauza a fost însă amânată pentru 3 noiembrie.

Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate sau când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, potrivit noului Cod de procedură penală.

Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv, în 2 august, la şapte ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită în dosarul Ferma Băneasa, vizând fapte legate de tranzacţionarea la un preţ subevaluat a unui teren de 224 de hectare de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) Bucureşti, prin care s-au produs prejudicii de peste 335 de milioane de lei statului şi aproape 620 de milioane de lei USAMV. Întrucât nu s-a prezentat la Poliţie şi nici nu a fost găsit de anchetatori pentru executarea pedepsei, Popoviciu a fost dat în urmărire internaţională.

El a fost reţinut la Londra în 14 august, după ce s-a prezentat împreună cu un avocat la Poliţia londoneză, care l-a citat la adresa furnizată de către poliţiştii români, după ce aceştia îl localizaseră pe omul de afaceri. Ulterior, el a fost pus în libertate în schimbul unei cauţiuni de 200.000 de lire sterline, fiind obligat să poarte o brăţară electronică de supraveghere. De asemenea, el este obligat să se prezinte 3 zile pe săptămână la secţia de poliţie din Londra.

În 17 august, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au trimis autorităţilor judiciare din Anglia mandatul european de arestare pe numele lui Puiu Popoviciu, ceea ce înseamnă că acestea au fost sesizate şi vor decide în consecinţă.

Ministrul Justiţiei spunea că trebuie să privim cu prudenţă gestul lui Popoviciu de a se pune la dispoziţia autorităţilor judiciare londoneze şi că trebuie văzut care este scopul. „Dacă scopul ar fi fost acela de a fi predat autorităţilor judiciare române, el putea putea urca în avion să vină acasă sau putea merge la Ambasada României să se pună la dispoziţia autorităţilor judiciare române şi să intre sub puterea mandatului de arestare. Acum ştim că nu a făcut asta şi am văzut că scopul era acela de a rămâne sub protecţia autorităţilor judiciare engleze. Sigur, Anglia e ţară membră a Uniunii Europene, avem decizia cadru, avem legea 302 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi aici devin incidente prevederile privind punerea în aplicare a mandatului european de arestare”, afirma Tudorel Toader.

Puiu Popoviciu este reprezentat de avocatul Louis Freeh, fost şef al FBI, care în 9 august a transmis un comunicat de presă în care se declara „profund dezamăgit” de decizia ICCJ în cazul clientului său, apreciind că sentinţa nu este susţinută nici de fapte şi nici de legislaţie.