Incendii de vegetaţie în Canada: 13.000 de oameni evacuaţi

Incendiile de vegetaţie fac prăpăd în Canada, unde 13.000 de oameni au fost evacuaţi.

07 iul. 2015, 09:00
Incendii de vegetaţie în Canada: 13.000 de oameni evacuaţi

Echipele de intervenţie au depistat peste 112 focare de incendiu într-o singură provincie, aflată în vestul ţării.

În lupta cu flăcările au fost mobilizaţi o mie de militari şi peste 600 de pompieri. Chiar şi pompierii din statul american Dakota de Sud le-au sărit în ajutor.

Autorităţile canadiene au mobilizat 40 de elicoptere şi 19 avioane. Fumul gros de la incendii a trecut graniţa şi a ajuns şi în Statele Unite.