Incendiu de proporţii la o locuinţă din judeţul Mureş pentru mascarea unei crime. O femeie a murit, iar alta a fost rănită

O femeie de 60 de ani a murit, iar alta a fost transportată la spital, joi seara, în urma unui incendiu într-o locuinţă din municipiul Reghin, judeţul Mureş, care a fost declanşat intenţionat de către un bărbat prins de poliţişti.

12 apr. 2018, 17:12
Incendiu de proporţii la o locuinţă din judeţul Mureş pentru mascarea unei crime. O femeie a murit, iar alta a fost rănită

UPDATE: Incendiul izbucnit joi seara într-un apartament din municipiul Reghin, în care o femeie în vârstă de 60 de ani şi-a pierdut viaţa iar alta, de 80 de ani, a suferit răni grave, ar fi fost provocat intenţionat pentru ascunderea urmelor unui omor, susţin surse judiciare.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş au declarat că incendiul la apartamentul din Reghin a fost declanşat intenţionat, iar în urma acestuia o femeie de circa 60 de ani a murit, iar alta de 80 de ani a fost transportată la spital, intoxicată cu fum şi cu arsuri, potrivit Mediafax.

„Incendiul a izbucnit în urma unei acţiuni intenţionate”, arată ISU Mureş.

Ambele persoane au fost evacuate de pompieri din locuinţă, însă femeia de 60 de ani a murit la scurt timp.

Incendiul a fost declanşat la un apartament din municipiul Reghin, situat pe strada Mihai Viteazul, iar pentru lichidarea acestuia au intervenit mai mulţi pompieri cu o autospecială cu apă şi spumă.

În acest caz, poliţia continuă cercetările, iar la faţa locului a ajuns şi un procuror.

„În urma activităţilor desfăşurate a fost identificat un bărbat care se pare că ar fi vătămat cele două persoane”, au spus, la rândul lor, reprezentanţii Poliţiei Mureş.

Citeşte şi Incendiul de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi: Un pacient care a fost mutat la alt spital a murit