Incendiu devastator în Cluj. Şapte persoane au rămas pe drumuri după ce casa lor a ars în întregime

Incendiu violent la Cluj. Casa unei familii din localitatea Nireş a fost mistuită de flăcări în miez de noapte. Flăcările înalte au fost zărite de un vecin care a sunat imediat la 112 şi i-a ajutat pe locatari să iasă din casă. Localnicii au ieşit din case şi au ajutat şi ei la stingerea focului. Şapte oameni au rămas acum pe drumuri.

18 aug. 2014, 07:25
Incendiu devastator în Cluj. Şapte persoane au rămas pe drumuri după ce casa lor a ars în întregime

În doar câteva minute, flăcările au cuprins întreaga casă din Nireş. Proprietarii locuinţei au fost la un pas să piară în incendiu. Au avut noroc cu un vecin care a văzut focul şi i-a trezit. N-a durat mult şi toţi oamenii din zonă au ieşit să dea o mână de ajutor. Ei au fost cei care i-au scos afară pe cei trei copii ai familiei.

La faţa locului au ajuns şi două autospeciale de pompieri. Echipele de salvare au luptat cu flăcările mai bine de o oră. O butelie aflată în casă a explodat în timpul intervenţiei. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Potrivit dejeanul.ro, locuinţa s-a făcut scrum, iar şapte membri ai familiei stau acum la rude. În urma unei anchete, pompierii vor stabili cu exactitate care au fost cauzele izbucnirii incendiului.