INCENDIU DEVASTATOR în Giurgiu, produs de la o ţigară lăsată aprinsă

Moara din localitatea Stăneşti, judeţul Giurgiu, a ars în totalitate în noaptea de marţi spre miercuri, deşi pompierii au acţionat timp de cinci ore cu trei autospeciale cu apă şi spumă pentru stingerea incendiului.

13 aug. 2014, 08:48
INCENDIU DEVASTATOR în Giurgiu, produs de la o ţigară lăsată aprinsă

Am fost anunţaţi de producerea incendiului la moara din Stăneşti la orele 3,10, iar la faţa locului pentru stingerea incendiului au intervenit timp de cinci ore un număr de trei autospeciale cu apă şi spumă. În incendiu au ars aproximativ 250 de metri pătraţi de acoperiş care s-a şi prăbuşit în totalitate„, a declarat purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Mădălina Boţoroagă, potrivit Agerpres.

Ea a spus că la faţa locului s-a deplasat şi o ambulanţă SMURD, dar nu a fost nevoie de evacuare de persoane şi nici nu au existat victime, incendiul producându-se pe timp de noapte.

Din primele cercetări reiese ca şi cauză probabilă a incendiului jarul sau scânteia de la o ţigară lăsată aprinsă.

În aceste zile caniculare, pompierii giurgiuveni au de luptat şi cu incendiile de vegetaţie uscată, care au cuprins câteva zeci de hectare în municipiul Giurgiu şi în localităţile Vărăşti, Ghimpaţi, Băneasa.

Citeşte şi. INCENDIU VIOLENT pe platforma chimică de la Săvineşti. Un muncitor a murit ARS DE VIU