Explozie urmată de un incendiu la Fabrica de Arme din Cugir. O persoană a murit. Poliţia a deschis DOSAR PENAL – UPDATE

Un incendiu a izbucnit luni, în jurul orei 11, la Fabrica de Arme din Cugir. Anterior, într-un tunel subteran al uzinei avusese loc o explozie la muniția de încercare a produselor. În urma deflagraţiei, o femeie de 51 de ani a murit. Conform prefectului de Alba, femeia ieşise iniţial din clădire, dar s-a întors să-şi recupereze telefonul şi a fost surprinsă de incendiu. Poliția din Cugir efectuează cercetări după incendiul de la Fabrica de Arme Cugir, în acest caz fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere din culpa, ucidere din culpa, neluarea masurilor legale de sănătate și securitate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă.

RomaniaTV.net
12 nov. 2018, 09:19
Explozie urmată de un incendiu la Fabrica de Arme din Cugir. O persoană a murit. Poliţia a deschis DOSAR PENAL – UPDATE

„Având în vedere incendiul de la SC Fabrica de Arme Cugir SA de astăzi, 12.11.2018 orele 12.50, va informăm că Poliția Orașului Cugir efectuează cercetări în cadrul unu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere din culpa, ucidere din culpa, neluarea masurilor legale de sănătate și securitate în muncă si nerespectarea masurilor legale de sănătate si securitate în muncă”, a anunţat IPJ Alba, citat de alba24.ro.

UPDATE: Incendiul de la Fabrica de Arme Cugir a fost lichidat după aproximativ o oră şi jumătate, cu ajutorul a 12 autospeciale de intervenţie şi a aproape 50 de pompieri militari şi civili. În urma cercetării locului, nu au mai fost găsite persoane rănite, iar autorităţile au început o anchetă cu privire la cauzele producerii exploziei urmate de incendiu şi moartea unei angajate de 51 de ani.

În urma incendiului, toţi angajaţii care erau la serviciu au fost lăsaţi să plece acasă, pentru a se efectua cercetările cu privire la cauzele producerii incidentului şi pentru a se verifica dacă nu există riscuri de producere a unei noi explozii.

O echipă a ministerului Economiei se deplasează de urgenţă la fabrica de armament de la Cugir pentru investigaţii.

„La ordinul ministrului Economiei, Dănuţ Andruşcă, o echipă a Ministerului Economiei, formată din secretarul de stat Ion Radu, responsabil cu industria de apărare, Marius Ioana, directorul general al Romarm şi persoane abilitate din cadrul structurii pentru situaţii de urgenţă de la nivelul Ministerului, se deplasează de urgenţă la Fabrica de Arme Cugir pentru a investiga incendiul raportat”, au anunţat reprezentanţii Ministerului Efconomiei.

Aceştia au subliniat că sunt în strânsă legătură cu instituţiile abilitate implicate în această situaţie de criză.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Explozia s-a produs într-un tunel subteran de încercare a armelor la Fabrieca de Arme Cugir, a anunţat ISU Alba. Explozia a fost urmată de un incendiu cu degajare mare de fum. Potrivit ziarulunirea.ro, toți angajații au reușit să iasă din clădirea, cu excepția unei femei, care era dată dispărută. Ulterior, aceasta a fost găsită carbonizată.

Potrivit alba24.ro, la faţa locului a fost adusă de la Sibiu şi o autospecială care poate interveni în cazul unor accidente chimice şi radiologice.

La locul exploziei urmate de incendiu intervin 27 de ofiţeri şi subofiţeri ISU, 16 voluntari SVSU, 3 reprezentanţi de la Serviciul de Ambulanţă. Echipajele acţionează cu 9 autospeciale.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba a anunţat că au fost cerute forțe în sprijin de la ISU Hunedoara 1 ( AMB SMURD B2) și de la ISU SB (CBRN) ISU ALBA.

Uzina din Cugir a fost înfiinţată în 1799, în timpul Imperiului Habsburgic, sub denumirea de Fabrica de Fier şi Oţel. În 2004, societatea s-a împărţit în Uzina Mecanică Cugir şi Fabrica de Arme.