Trei hale în care erau depozitaţi paleţi au ars în urma incendiului dintr-o comună clujeană

Trei hale în care erau depozitaţi paleţi, din comuna Mihai Viteazu, judeţul Cluj, au ars în urma incendiului izbucnit duminică după-amiază, pompierii reuşind să stingă focul după aproximativ două ore.

RomaniaTV.net
26 mart. 2017, 13:02
Trei hale în care erau depozitaţi paleţi au ars în urma incendiului dintr-o comună clujeană

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj au declarat că focul a ajuns la mai puţin de 20 de metri de casele din zonă, fără să existe însă persoane rănite sau pagube materiale în gospodăriile localnicilor, scrie news.ro.

În urma incendiului, au ars trei hale în care erau depozitaţi paleţi, focul extinzându-se pe aproximativ 2.000 de metri pătraţi.

Incendiul a fost semnalat la 112 de către un localnic, iar la faţa locului s-au deplasat pompierii cu cinci autospeciale şi o cisternă cu apă.