Incendiu la un depozit de uleiuri şi vopsele din Sibiu. Patronul depozitului, amendat UPDATE

Publicat: Sâmbătă, 20 Octombrie 2018 09:15 // Actualizat: Sâmbătă, 20 Octombrie 2018 15:13 // Sursa: romaniatv.net

Aproximativ 200 de pompieri acţionau sâmbătă dimineaţă pentru stingerea unui incendiu la depozitul de uleiuri folosite şi vopsea din municipiul Sibiu, care se manifestă pe aproape 2.600 de metri pătraţi. Populaţia din zonă a fost sfătuită să se izoleze în locuinţe cu geamurile închise. Incendiul a fost lichidat sâmbătă dimineaţă.

Foto: turnulsfatului.ro

UPDATE Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu l-a amendat cu 5.000 de lei, pe patronul depozitului cu substanţe periculoase, care a luat foc vineri noaptea, pentru "exploatarea instalaţiilor/echipamentelor/aparatelor fără protecţie corespunzătoare faţă de materialele şi substanţele combustibile", potrivit unui comunicat de presă.

"În urma controlului efectuat la operatorul economic, ţinând cont de incendiul produs în data de 19.10.2018, s-a constatat exploatarea instalaţiilor/echipamentelor/aparatelor fără protecţie corespunzătoare faţă de materialele şi substanţele combustibile, contrar prevederilor art. 81, alin. 2 din OMAI 163/2007, fiind aplicată o amendă contravenţională în cuantum de 5000 de lei, prevăzută de dispoziţiile art. 1, cap. 4, lit. B, din H.G. 537/2007", se arată în comunicat.

Potrivit ISU Sibiu, sursa probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

"Referitor la incendiul produs în data de 19.10.2018, la un operator economic de pe raza municipiului Sibiu, cu domeniul de activitate manipulare şi transport/depozitare a deşeurilor periculoase şi nepericuloase, vă informăm privind constatările comisiei de cercetare a cauzelor de incendiu. Comisia a stabilit faptul că sursa probabilă de aprindere a incendiului a fost producerea unui scurtcircuit electric, având ca împrejurare determinantă conductor electric defect sau neizolat corespunzător", precizează comunicatul ISU Sibiu.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sibiu a anunţat că s-a deschis un dosar penal în urma incendiului.

"În cauza s-a deschis un dosar penal de cercetare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă. La cercetări participă poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi Serviciului Criminalistic. Investigaţia aflată in curs de desfăşurare urmează a stabili toate circumstanţele producerii incidentului", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), viaţa sibienilor nu a fost pusă în pericol prin acest incendiu, nefiind o poluare cu substanţe peste normele admise.

Depozitul de substanţe periculoase se află la marginea municipiului Sibiu, într-o zonă locuită. Au ars peste 80 de tone de substanţe, potrivit şefului ISU. Pompierii au intervenit în urma unui apel la 112. Depozitul nu era păzit la momentul izbucnirii incendiului, susţine şeful ISU Sibiu, Cosmin Balcu.

_________

Un incendiu a izbucnit, vineri seară, la un depozit de uleiuri folosite, vopsea pe bază de apă şi recipiente sub presiune goale aflat în municipiul Sibiu. Purtătorul de cuvânt al ISU SIbiu, Cristina Criveanu, a anunţat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, că trei sute de pompieri din judeţele Sibiu, Alba, Hunedoara, Vâlcea şi Mureş intervin la incendiul produs la un depozit de uleiuri folosite şi vopsea din municipiul Sibiu. De asemenea, sunt zeci de autospeciale, dar şi echipaje medicale. 

”În sprijinul lor sunt jandarmi, IPJ Sibiu, angajaţi ai Poliţiei Locale, Agenţiei de Mediu, ai Aeroportului, ai Primăriei Sibiu, Gărzii de Mediu, Apă Canal, Delgaz Grid, Electrica”, a transmis Cristina Criveanu. 

”Rugăm cetăţenii să se îndepărteze de focarul incendiului, având în vedere poluarea produsă de fumul degajat, urmare a arderii substanţelor. De asemenea, recomandam celor din vecinătatea zonei afectate să ia măsuri, fie de adăpostire în locuinţe cu geamurile închise, fie de părăsire a zonei”, a mai declarat Cristina Criveanu. 

Potrivit acesteia, s-a întrunit Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă la faţa locului pentru a analiza situaţia, întrucât sediul operatorului economic la care se manifestă arderea se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 2.600 de metri pătraţi. Cea mai mare parte a acestei suprafeţe a fost afectată de incendiu. 

Reprezentanţii ISU Sibiu au precizat că incendiul de la depozitul de uleiuri folosite şi vopsea din municipiu a fost lichidat.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
incendiu fabrica vopsele sibiu incendiu sibiu ISU Sibiu
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6644
RON
21 Nov
noapte -1 °
zi 2 °
Ultimele joburi adaugate
24 H