Incendiu puternic în Timişoara. O casă a fost cuprinsă de flăcări VIDEO

Un incendiu puternic a izbucnit, vineri, la o casă din Timişoara, coloana de fum înaltă de peste 50 de metri fiind vizibilă de la distanţă mare. Primele informaţii arată că nu sunt victime, întrucât locuitorii din imobil au ieşit singuri, iar unul dintre chiriaşi a declarat că la parter locuia o familie de romi care avea ordin de evacuare, iar din această cauză a ameninţat că va da foc casei.

28 sept. 2018, 17:55
Incendiu puternic în Timişoara. O casă a fost cuprinsă de flăcări VIDEO

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş, un incendiu a izbucnit în cartierul Traian din Timişoara, la o casă cu mai multe apartamente.

Pentru stingerea incendiului, ISU Timiş intervine cu peste 20 de pompieri cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o autoscară mecanică.

Coloana de fum, înaltă de peste 50 de metri, se poate observa de la mare distanţă.

Oamenii care locuiesc în imobil s-au autoevacuat, iar din primele informaţii nu ar exista victime.

Unul dintre chiriaşii din casă a declarat că la parterul imobilului locuia o familie de romi care avea ordin de evacuare, iar din această cauză a ameninţat că va da foc locuinţei.

Strada este închisă circulaţiei, până la stingerea focului.