Incendiu puternic la Termocentrala Turceni. Pompierii au reuşit să stingă flăcările după mai bine de şase ore

Activitatea Blocului Energetic nr. 4 al Termocentralei Turceni a fost întreruptă în noaptea de marţi spre miercuri, în urma unui incendiu puternic, pompierii intervenind mai bine de şase ore pentru a stinge flăcările.

28 iun. 2017, 05:27

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj au fost alertaţi de angajaţii termocentralei, care au observat flăcări la benzile transportoare aflate la o înălţime de 36 metri.

Pompierii au reuşit să stingă flăcările după mai bine de şase ore de intervenţie, fără a fi înregistrate victime.

La faţa locului au fost trimise două autospeciale de la Secţia Turceni, o scară de la Târgu Jiu, dar s-a intervenit şi cu două autospeciale ale complexului, aici existând un serviciu special. Intervenţia a fost una dificilă, având în vedere înălţimea la care s-a produs incendiul, dar şi locul îngust în care se acţiona. Nu au fost înregistrate victime”, a declarat Mihai Avramescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, potrivit news.ro. 

Citeşte şi Incendiu de la Baloteşti, nestins la mai bine de 12 ore de la izbucnire. Pompierii lucrează la lichidarea lui. FOTO şi VIDEO UPDATE