Incendiu puternic la un apartament din Râmnicu Vâlcea. Patru persoane au fost intoxicate cu monoxid de carbon

Patru persoane, între care care doi copii de 14 și 17 ani, s-au intoxicat cu monoxid de carbon în urma unui incendiu izbucnit marți după amiaza într-un apartament din municipiul Râmnicu Vâlcea, informează reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea.

15 aug. 2017, 16:39
Incendiu puternic la un apartament din Râmnicu Vâlcea. Patru persoane au fost intoxicate cu monoxid de carbon

Potrivit sursei citate, cele patru persoane intoxicate cu monoxid de carbon au fost transportate la spital.

„Marți după amiaza ISU Vâlcea a fost solicitat să intervină în cartierul Petrișor, pe strada Petrișor, bloc P8, să stingă un incendiu produs în interiorul unui apartament. La fața locului s-au deplasat un echipaj SMURD și două echipaje cu autospeciale de stingere. Patru persoane intoxicate cu monoxid de carbon, respectiv doi adulți de 45 și 48 de ani și doi copii de 14 și de 17 ani, au fost transportate la spital”, au precizat reprezentanții ISU Vâlcea, potrivit Agerpres.

Cauza probabilă a incendiului pare a fi supraîncălzirea instalației de alimentare de la frigider, conform acelorași surse.

Citeşte şi INCENDIU la un bloc din Dej. Mai multe persoane au fost rănite VIDEO