INCREDIBIL. Doctorul Ciomu ţine cursuri despre cum se taie un penis

Naum Ciomu, fostul chirurg urolog, a revenit la catedra, în cadrul Universităţii "Carol Davila", după ce a primit interdicţia de a mai opera. "Piesa de rezistenţă" a cursurilor sale este cum a tăiat el penisul unui pacient.

RomaniaTV.net
12 iun. 2012, 08:16
INCREDIBIL. Doctorul Ciomu ţine cursuri despre cum se taie un penis

Doctorul Naum Ciomu, cel care în 2004 a secţionat organul genital al unui pacient în timpul unei operaţii, a ajuns un model pentru tinerii care studiază în domeniu şi este profesor de anatomie în cadrul Universităţii „Carol Davila” din Capitală. 

Dascălul a vorbit la cursurile lui chiar despre modul în care s-a produs mult mediatizatul accident din 2004, când i-a secţionat penisul lui Ion Jiga. „Am suferit un accident vascular în acele momente şi i-am anunţat pe colegii mei de operaţie că nu mă simt bine. Nu am primit însă ajutor din partea lor”, le-a explicat doctorul Ciomu cursanţilor, potrivit cancan.ro.

În 2008, la patru ani după accidentul care l-a lăsat fără penis pe soţul ei, Liliana Jiga a decis să divorţeze, motivând că activitatea sexuală a cuplului a fost, practic, compromisă.