Incredibil cum şi-a găsit un şofer maşina după ce a parcat ca un nesimţit. Blocase tot traficul în zonă FOTO

"Ce făcuși BAROSANE? Ți-au sigilat cotețul, RASIȘTII ăștia?", este întrebarea pe care administratorii unei pagini de Facebook din Timișoara i-au transmis-o șoferului. Acesta se pare că ar fi parcat mașina aiurea în zona Căii Girocului și a încurcat circulația. A primit, însă, o pedeapsă pe care nu o va uita prea repede.

02 nov. 2017, 10:42

Conducătorul auto i-a supărat pe cei care au treabă în zonă, scrie aradon.ro. Și asta pentru că, parcând aiurea, a dat peste cap traficul și a blocat accesul mașinilor care aprovizionează cu marfă magazinele din zonă.

Citeşte şi Parcagiii ilegali ar putea deveni pasibili de închisoare. Comisia a dat aviz favorabil proiectului ce prevede pedepse de până la 15 ani

Cei care locuiesc în zonă s-au răzbunat elegant pe șofer și i-au învelit complet mașina în folie de plastic.

„Ce făcuși BAROSANE? Ți-au sigilat cotețul , RASIȘTII ăștia? În Calea Girocului între blocuri, cetățeanul din GJ, a blocat accesul microbuzelor de marfă la magazinele din zonă, iar rasiștii ăștia din Banat, i-au pus cotețul la păstrare”, se arată în descrierea ce însoțește pozele apărute pe internet.