Indian înşelat cu mii de euro de o româncă

Un bărbat de 45 de ani, de origine indiană, îndrăgostit de o tânără din Craiova, a fost înşelat chiar de cea pe care o iubea.  A chemat-o în Dubai, acolo unde el trăieşte şi a răsfăţat-o cu daruri scumpe. Femeia nu i-a furat, însă, doar inima, ci l-a lăsat şi fără 5000 de euro. Furios, indianul a venit după ea în România, să îi ceară socoteală.

16 feb. 2017, 14:52
Indian înşelat cu mii de euro de o româncă

Bărbatul de 45 de ani a cunoscut-o pe tânăra din Craiova pe internet, în urmă cu un an. S-a îndrăgostit de ea şi a invitat-o in Dubai, unde i-a oferit un inel de logodnă, dar şi cadouri de aproximativ 10 mii de euro. Omul a început să devină suspicios, însă, atunci când iubita i-a cerut bani să rezolve câteva probleme în România, ca să se poată muta cu el.

Bărbatul şi-a dat seama că este minţit şi a venit în România, pentru a depune plângere. Indianul spune că tânăra în vârstă de 30 de ani l-a ameninţat şi i-a cerut să uite întreaga poveste.

În total, indianul i-a virat tinerei în cont nu mai puţin de 5 mii de euro. Bărbatul a depus plângere la poliţie şi aşteaptă acum ca oamenii legii să îi facă dreptate.