Indicele Robor la trei luni a stagnat la 2,90%

Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,90%, potrivit datelor publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR).

RomaniaTV.net
12 iun. 2018, 08:02
Indicele Robor la trei luni a stagnat la 2,90%

Robor la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.

Luni, indicele a atins nivelul de 2,90%, cel mai mare din 13 octombrie 2014, când a fost 2,92%. Indicele a crescut accelerat începând din 13 aprilie, când a atins nivelul de 2,07%.

Totodată, indicele Robor la şase luni a stagnat marţi la 3%, pentru a doua oară.

Vineri, acesta a crescut la 3%, cel mai mare nivel din 30 septembrie 2014, când a fost 3,03%.

BNR a anunţat, în 7 mai, creşterea ratei dobânzii de politică monetară de la 2,25% la 2,50% pe an.