Vin TREI ZILE de CANICULĂ în toată ţara: Informare ANM

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare meteorologică de caniculă, valabilă în toată ţara.

12 iun. 2015, 09:17
Vin TREI ZILE de CANICULĂ în toată ţara: Informare ANM

În zilele de 13, 14 şi 15 iunie (sâmbătă, duminică şi luni) vremea va fi călduroasă în toată ţara, local caniculară la început în regiunile vestice şi sud-vestice, apoi în sudul şi în estul ţării.

Se vor înregistra temperaturi maxime de până la 35…36 de grade, izolat chiar 37 de grade în Lunca Dunării, iar indicele de disconfort temperatura-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Citeşte şi Cum scăpăm de nervozitatea cauzată de caniculă

PROGNOZA METEO. Sâmbătă după-amiaza se instalează canicula, local în vestul şi sud-vestul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27…28 de grade pe litoral şi în depresiuni şi 35 de grade, la umbră, la 2 m deasupra pământului în Câmpia de Vest şi în Lunca Dunării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate îndeosebi după-amiaza şi în prima parte a nopţii, când se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului local la munte şi în regiunile vestice şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului. Izolat vor fi condiţii de grindină.

Citeşte şi Cum să-ţi răcoreşti casa fără aer condiţionat

VREMEA IN BUCURESTI. Sâmbătă, vremea continuă să fie călduroasă, unde termometrele vor strânge în orele amiezii 32…33 de grade, ceea ce înseamnă că în mod real se vor resimţi temperaturi de peste 35 de grade. Cerul va fi variabil, iar spre seară vor fi condiţii de averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat.

Citeşte şi PROGNOZA METEO pe trei zile

Citeşte şi PROGNOZA METEO pe DOUĂ SĂPTĂMÂNI