Circulaţia pe Valea Prahovei a revenit la normal, după mai multe ore de aglomeraţie şi cozi pe DN 1 UPDATE

Circulaţia pe DN1 între Braşov şi Ploieşti se desfăşoară în mod normal, informează Centrul INFOTRAFIC după ce, în jurul prânzului, pe acelaşi tronson de drum, circulaţia s-a desfăşurat în coloană, cu o viteză de deplasare de 20-30 km/h.

RomaniaTV.net
28 mai 2018, 08:59
Circulaţia pe Valea Prahovei a revenit la normal, după mai multe ore de aglomeraţie şi cozi pe DN 1 UPDATE

UPDATE Traficul pe principalele drumuri din ţară tinde să revină la normal după valorile ridicate de trafic înregistrate pe tot parcursul zilei de luni, când turiştii s-au întors din minivacanţa de Rusalii.

„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, pe DN1 Braşov – Ploieşti, valorile de trafic s-au redus considerabil, pe raza staţiunilor montane de pe Valea Prahovei, tendinţa fiind ca circulaţia să revină la condiţii normale în scurt timp, pe ambele sensuri de deplasare. De asemnea, nici pe celelalte artere principale, respectiv pe autostrăzi (A1 Bucureşti – Piteşti, A2 Bucureşti – Constanţa, A3 Bucureşti – Ploieşti şi A4 Ovidiu – Agigea) şi pe raza staţiunilor de pe Valea Oltului (DN7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu), nu sunt înregistrate probleme majore de fluenţă a traficului”, informează Centrul INFOTRAFIC.

Valorile de trafic au început să crească pe DN1 Ploieşti – Braşov, în jurul prânzului pe sensul de coborâre, din cauza numărului mare de oameni care s-au întors din staţiunile montane de pe Valea Prahovei.

______________

Drumul Naţional 1 este aglomerat, luni, în zona Văii Prahovei, unde pe sensul de coborâre dinspre Braşov către Bucureşti s-a format o coloană de maşini pe aproximativ trei kilometri.

INFOTRAFIC: Potrivit datelor furnizate de reprezentanţi ai Poliţiei judeţene Prahova, traficul rutier pe DN1 se desfăşoară un coloană, luni, pe Valea Prahovei, unde în zona dintre staţiunea Azuga şi staţiunea Buşteni se circulă bară la bară, în coloană.

Astfel, de la kilometrul 135 al drumului până la intrarea in Buşteni este coloană de autovehicule, în condiţiile în care mii de turişti care au petrecut minivacanţa de Rusalii la munte se întorc dinspre Braşov spre Ploiesti şi spre Capitală.