Inspecţia Judiciară a cerut corespondenţa dintre Comisia pentru alegerile din 2009 şi Laura Codruţa Kovesi

Inspecţia Judiciară a solicitat, pe 24 noiembrie 2017, Comisiei pentru alegerile din 2009, copii de pe documentaţia ce a constituit procedura de citare a procurorului şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, în cadrul Comisiei, precum şi răspunsurile acesteia la solicitările formulate de acest for.

RomaniaTV.net
23 ian. 2018, 10:54
Inspecţia Judiciară a cerut corespondenţa dintre Comisia pentru alegerile din 2009 şi Laura Codruţa Kovesi

„Vă solicităm să ne transmiteţi copii conforme cu originalul de pe documentaţia ce a constituit procedura de citare a procurorului şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, în cadrul Comisiei, precum şi răspunsurile acesteia la solicitările formulate de dumneavostră în scris”, se menţionează în cererea Inspecţiei Judiciare, potrivit Mediafax.

În solicitare, Inspecţia Judiciară precizează, totodată, că aşteaptă documentele până la 11 decembrie 2017.

Cererea este semnată de inspectorul judiciar Mihaela Hitruc, procuror.

Este vorba despre o lucrare deschisă ca urmare a publicaţiei luju.ro, în care solicită „efectuarea de verificări prealabile cu privire la existenţa/inexistenţa indiciilor de săvârşire a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a şi ş din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, de către doamna procuror şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi”, potrivit documentului transmis de Inspecţie la Comisia pentru alegerile din 2009.

Preşedintele Comisiei pentru alegerile din 2009, deputatul PSD Oana Florea, a precizat, marţi, că a transmis aceste documente Inspecţiei Judiciare.

Pe parcursul celor 8 luni de activitate, Comisia pentru alegerile din 2009 a transmis 4 solicitări procurorului şef DNA Laura Codruţa Kovesi de a se prezenta la audieri, care au fost însă declinate de aceasta. Laura Kovesi a răspuns în scris de fiecare dată, spunând că nu are date care să clarifice ancheta. Ea nu a infirmat, nici nu a confirmat prezenţa ei în sufrageria lui Gabriel Oprea în noaptea alegerilor prezidenţiale din 2009.