Instanţa Supremă a decis: Traian Băsescu a discriminat romii şi trebuie să plătească amenda dată de CNCD

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul formulat de Traian Băsescu, iar fostul preşedinte este obligat să plătească amenda de 600 de lei primită de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru declaraţia făcută în 2010 că mulţi romi nomazi, "în mod tradiţional, trăiesc din ce fură".

01 apr. 2016, 07:11
Instanţa Supremă a decis: Traian Băsescu a discriminat romii şi trebuie să plătească amenda dată de CNCD

ÎCCJ a respins recursul declarat de Traian Băsescu şi a menţinut decizia dată de Curtea de Apel Bucureşti pe 27 iunie 2014, instanţă care confirmase amenda aplicată de CNCD în acest caz.

În noiembrie 2010, Traian Băsescu declara că mulţi dintre etnicii romi din România trăiesc din câştigurile obţinute prin furt, însă autorităţile de la Bucureşti nu le pot interzice libera circulaţie în Uniunea Europeană.

Citeşte şi: De ce sunt discriminaţi romii. De când se foloseşte cuvântul „rom” în România ANALIZĂ

Pentru ce a fost acuzat fostul preşedinte

Traian Băsescu este acuzat că a încălcat demnitatea persoanelor aparținând etniei rome prin următoare declaraţie: „Dar mai avem o problemă, care de asemenea trebuie spusă. Și care face destul de dificilă integrarea romilor nomazi. Foarte puțini vor să muncească, mulți dintre ei, în mod tradițional, trăiesc din ce fură. Iar dacă nu vom recunoaște cinstit și problemele pe care le are etnia însăși și problemele pe care le avem noi în a înțelege etnia, nu vom găsi soluția problemei. Eu am fost primar și am oferit locuri de muncă romilor care se așezaseră în jurul Bucureștiului. Nu le-a plăcut. Au plecat în altă parte. Sigur, era muncă în conformitate cu pregătirea pe care o aveau, la salubrizare”.

CNCD l-a amendat pe recidivistul Băsescu

CNCD l-a amendat pe Traian Băsescu cu 600 lei, având în vedere următoarele aspecte: discriminarea a vizat o comunitate, nu o persoană fizică; discriminarea a fost produsă de o persoană cu funcții importante în stat (era preşedinte), care ar trebui să promoveze o politică de respectare a drepturilor omului și care, conform jurământului depus, are obligația de a apăra democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, nu să le calce în picioare; discriminarea rasială este o formă extrem de gravă de discriminare, care, conform jurisprudenței CEDO, afectează inclusiv dreptul la tratament uman.

De asemenea, CNCD afirma că amenda a fost dată ţinându-se cont de faptul că Traian Băsescu ‘nu se află la prima faptă de discriminare’.