Iată o poveste de viaţă reală:

„Poate ca o sa vi se para ciudata povestea mea, dar pe cat de nerealista suna, pe atat de adevarata este. Amanta sotului meu mi-a devenit prietena. Nu, sotul nu m-a inselat cu prietena mea.

Alte Articole

Cât costă să petreci 1 Mai în complexul Andreei Esca! Vilele ...

Motivul real pentru care Adela Popescu a demisionat de la Pro ...

Ce se întâmplă în organism dacă consumi doar suc de portocale ...

Cand am cunoscut-o pe C. am fost fascinata de ea. Era noua partenera din firma sotului meu si am facut cunostinta intr-o seara, la un evenimnet dedicat celor 10 ani de activitate a firmei.

C. este o femeie perfecta, din punctul meu de vedere. Blonda, inalta, cu forme ademenitoare, dar, ce m-a uimit cel mai mult la ea a fost siguranta de sine. Nu am intalnit niciodata o femeie care sa fie mai sigura pe ea, mai increzatoare si care sa se simta mai bine in pielea ei. E genul de femeie care atunci cand intra intr-o incapere atrage toate privirile, si nu numai privirile domnilor. Toata lumea o admira si in acea seara in care am cunoscut-o. Deloc vulgara, cu o fusta creion usor mulata, o camasa din matase de un albastru electric, bijuterii delicate, stiletto cu tocuri ametitoare, C. trecea printre invitatii firmei ca o regina printre supusi.

Totul a inceput cu un zambet cald

Sotul meu ne-a facut cunostinta, iar ea mi-a strans mana ferm si mi-a zambit atat de cald, incat am stiut inca din prima clipa ca vom deveni prietene. Si asa a si fost. Zilele treceau, iar eu descopeream in C. genul de prietena dupa care am tanjit toata viata: pozitiva, plina de energie, stia mereu cum sa ma incurajeze si ce sa-mi zica astfel incat sa ma faca sa am incredere in mine si in fortele mele. C. nu era niciodata epuizata, suparata, nervoasa, obosita. Ea arata mereu impecabil, chiar si atunci cand ne intalneam in weekend-uri. Avea mereu energie, era pregatita la orice ora sa sara in ajutor cu o vorba buna sau un sfat si nu am auzit-o niciodata sa se planga de ceva.

Eu eram opusul ei, epuizata psihic si fizic, imi imparteam timpul intre job, cei doi copii, sot, casa, ore de inot, pian, fotbal, cumparaturi si multe alte responsabilitati. Eram mereu obosita, stresata, nervoasa, plangeam din te miri ce si vesnic nemultumita. Simteam ca viata mea nu-mi mai apartine, ca grijile si problemele ma invadau si ca tot ceea ce faceam era de matuiala. Insa, C. era mereu acolo pentru mine.

Era omul meu de baza

Nu de putine ori s-a oferit sa ma ajute cu copii, ii ducea ea la orele particulare sau ii lua de la scoala, ma asculta mereu si ma incuraja. Ajunsesem sa cred ca este un inger trimis sa ma ajute sa trec peste acea perioada grea din viata mea. Dar cat de mult m-am inselat in privinta ei! Pentru ca, in toate aceste luni, C. nu mi-a fost doar mie prietena, ci si sotului meu. Bine, se pare ca lui i-a fost mult mai mult decat o prietena.

In naivitatea mea, am crezut in bunatatea ei, in intentiile ei sincere si in prietenia noastra. Dar lucrurile erau mult mai complicate. Relatia dintre C. si sotul meu depasise cu mult granitele prieteniei si astfel ajunsesem sa formam toti trei o familie mare si fericita.

Cand pierzi cele mai dragi persoane

Acum, sunt in stare de soc. Nu numai ca mi-am pierdut sotul, pe care l-am iubit enorm si pe care l-am sustinut mereu in toti cei 15 ani de casnicie, dar mi-am pierdut si prietena, omul pe care ma bazam, persoana mea de incredere. Ma simt tradata din ambele parti si nu stiu pe cine sa invinovatesc. Pe el, care imi jurase ca imi va fi alaturi pana la batranete, sau pe ea care ma facuse sa am incredere si sa o primesc in viata mea? Sau poate ca singura vinovata sunt eu…”