Intervenţie spectaculoasă a pompierilor în Argeş. Un şofer a rămas blocat cu maşina în râu VIDEO

Intervenţie spectaculoasă a pompierilor în Argeş, după ce un şofer a rămas blocat cu maşina într-un râu. El a vrut să-şi spele autoturismul în albia râului, numai că n-a mai putut ieşi. Salvatorii s-au chinuit câteva ore ca să îl scoată la mal, informează România TV.

16 feb. 2017, 11:16
Intervenţie spectaculoasă a pompierilor în Argeş. Un şofer a rămas blocat cu maşina în râu VIDEO

Incidentul a avut loc la Câmpulung Muscel. Tânărul de 19 ani a vrut să evite aglomeraţia de la spălătorie, aşa că a mers cu maşina în Râul Târgului. A rămas, însă, cu tot cu autoturismul, în mijlocul apelor învolburate. Speriat, băiatul a sunat după ajutor. La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri, poliţişti, dar şi echipaje SMURD.

Mai bine de două ore au încercat autorităţile să-l convingă pe tânăr să iasă din maşină. Într-un final a coborât şi a urcat pe mal.

Tânărul teribilist a scăpat nevătămat, însă va fi amendat pentru gestul lui.

Citeşte şi Accident în Argeş. Un şofer a intrat cu maşina într-un TIR după ce s-a aplecat după telefonul mobil VIDEO