Intervenţii cardiace minim invazive în premieră naţională la Institutul Inimii din Cluj-Napoca

Publicat: Luni, 16 Aprilie 2018 17:00 // Actualizat: Luni, 16 Aprilie 2018 17:00 // Sursa: romaniatv.net

O echipă mixtă de medici din România, Italia şi Georgia au efectuat, duminică şi luni, în premieră naţională într-un spital public, la Institutul Inimii Cluj-Napoca, mai multe operaţii cardiace minim invazive, care scurtează suferinţa şi perioada de recuperare a pacienţilor.

Directorul medical al Institutului Inimii "Niculae Stăncioiu" Cluj-Napoca, Adrian Molnar, membru al echipei care a realizat intervenţiile, a declarat, luni, presei, că astfel de intervenţii minim invazive necesită un instrumentar special, un training special, dar şi interes din partea chirurgilor.

"Este un proiect pe care, de doi ani, vreau să îl introduc la Cluj, un proiect de chirurgie minim invazivă la Institutul Inimii, în premieră naţională deoarece este primul de acest gen din spitalele publice din România. Este vorba despre efectuarea aceloraşi tipuri de operaţii pe care le facem în mod obişnuit prin sternotomie mediană, dar pe care le facem acum prin incizii mici care să reducă mult suferinţa pacientului post-operator şi complicaţiile post operatorii, iar recuperarea este mult mai rapidă. De asemenea, costurile vor fi mai mici, prin spitalizarea mai redusă. Astfel de intervenţii minim invazive necesită un instrumentar special, un training special, dar şi interes din partea chirurgilor, de a se dedica acestui tip de chirurgie care este una a viitorului", a spus Molnar.

Intervenţiile minim invazive au fost realizate duminică şi luni de o echipă mixtă de medici români de la Institutul Inimii Cluj-Napoca, din Georgia şi Italia.

"Am operat o tânără de 17 ani, cu o suferinţă din naştere, care, în mod normal se opera printr-o incizie, printr-o sternotomie mediană, care îi dădea o suferinţă ca şi aspect, rămânea o cicatrice. I-am făcut o incizie de circa 5 centimetri care va fi complet mascată şi nu se va vedea nimic. Am mai efectuat o operaţie de înlocuire a unei valve aortice unei persoane de 78 de ani, tot printr-o incizie de mici dimensiuni. Avantajul constă într-o recuperare mult mai rapidă şi în scăderea riscului de complicaţii respiratorii, renale sau sângerări. Un astfel de pacient, peste cinci zile va fi externat, iar peste două săptămâni poate să şi uite că a fost operat, faţă de trei luni cât dura recuperarea în urma intervenţiilor de tip vechi", a explicat chirurgul clujean.

Adrian Molnar speră ca, la sfârşitul anului, acest tip de intervenţii chirurgicale cardiace minim invazive să devină o practică la Institutul Inimii "Niculae Stăncioiu", în condiţiile achiziţionării instrumentarului special printr-un grant al Rotary Internaţional.

Comenteaza // Vezi comentarii
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6540
RON
16 Dec
noapte 2 °
zi 6 °
Ultimele joburi adaugate
24 H