Intră în vigoare acordul ruso-american de încetare a focului în Siria

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, și Rusiei, Vladimir Putin, au ajuns vineri, în Germania, cu ocazia primei lor întâlniri, la un acord privind o încetare a focului în sud-vestul Siriei care va intra în vigoare duminică la miezul zilei, ora locală.

07 iul. 2017, 18:48
Intră în vigoare acordul ruso-american de încetare a focului în Siria

După cum a făcut cunoscut ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, într-o declarație acordată presei la Hamburg, unde se desfășoară summitul G20, cei doi lideri s-au angajat să acționeze pentru ca „toate părțile” implicate în conflict să respecte acordul de încetare a focului, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Summit G20: Putin şi Trump au discutat timp de peste 90 de minute

Donald Trump și Vladimir Putin s-au întâlnit vineri pentru prima dată și discuțiile bilaterale au durat două ore și 15 minute, potrivit unor surse din cadrul celor două delegații.