INUMAN. Judecătorul Stan Mustaţă a cerut MITĂ şi de la familia unui copil UCIS în accident – STENOGRAME

Judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, a ajuns să facă lucruri inumane de dragul banilor. Acesta a cerut şpagă de la familia unui copil ucis într-un accident de circulaţie pentru a le acorda daune morale mai mari în proces, după cum reiese din interceptările realizate de anchetatori.

01 mai 2014, 08:27
INUMAN. Judecătorul Stan Mustaţă a cerut MITĂ şi de la familia unui copil UCIS în accident – STENOGRAME

Judecătorul Stan Mustaţă nu voia să acorde despăgubiri rudelor adolescentului de 15 ani mort într-un accident de maşină dacă aceştia nu l-ar fi plătit. Aşa reiese din stenogramele realizate după interceptarea dicuţiilor telefonice ale magistratului, aflate la dosarul în care este arestat preventiv pentru 29 de zile.

Stan Mustaţă, cu ajutorul grefierei, identifica dosare în care putea să ceară mită, iar apoi mergea la complicii săi într-un apartament din Colentina şi îi trimitea la părţile de la care ar fi putut scoate bani.

Citeşte şi Judecătorul Stan Mustaţă nu era mulţumit de averea sa, chiar dacă era consistentă. Vezi în ce consta

Aşa se face că într-un dosar de ucidere din culpă, în care victimă era un copil de 15 ani, părinţilor acestuia li s-au cerut bani pentru a beneficia de despăgubiri mai consistente. Stan Mustaţă le-a spus intermediarilor să meargă la familia victimei şi să le ceară mită ca despăgubirile să fie mai consistente decât cele acordate de instanţa de fond.

„A omorât un copil de 15 ani. Şi am zis: «Aoleou, mânca-ţi-aş gura! Cu maşină, ăsta. Şi le-a dat la ăştia doar vreo 70.000, la părinţi, şi vreo 30.000 la fraţi şi la surori. La toţi ăştia». O să te duci la ei să zici: «Bă, daţi-l în … (cuvânt obscen) … mea pe cheliosu’ (…). Îi dau dublu, mă, are 21, îi dăm 50… Câte 50.000 de euro la fiecare …(cuvânt obscen)… mea»”, spunea Mustaţă într-o discuţie interceptată de anchetatori.

Judecătorul Stan Mustaţă, practici de tip mafiot. Cum îşi trimitea „prietenii” să-i negocieze mita

Judecătorul Stan Mustaţă le dădea interlopilor bileţele cu numele celor pe care îi putea favoriza în instanţă. Interlopii mergeau apoi şi negociau mita în numele magistratului, potrivit unor surse juridice citate de România TV. Procurorii DNA au suspiciuni că Mihai Stoica şi Dan Voiculescu s-ar număra printre favorizaţii judecătorului. Întregul dosar a plecat de la denunţul unui om politic.

Judecătorul Stan Mustaţă de la Curtea de Apel Bucureşti a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA, arestarea magistraţului urmând să fie decisă, culmea ironiei, de Curtea de Apel Bucureşti. 

Procurorii DNA îl acuză pe judecătorul Stan Mustaţă că a cerut bani, în mai multe rânduri, de la persoane condamnate sau inculpate pentru a da soluţii favorabile acestora, printre care şi de la Mihai Stoica, pentru a-i anula acestuia condamnarea primită în dosarul transferurilor din fotbal.

În acelaşi dosar au fost puse sub acuzare alte trei persoane, care intermediau mita: Mariana Curea, grefier la Curtea de Apel Bucureşti, Ion Boraciu şi Florian Alexandru.

„În cauză, există date şi probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, în cursul anului 2013, Mustaţă Stan, Boraciu Ion şi Alexandru Florian au constituit un grup infracţional organizat, gruparea fiind sprijinită de Curea Mariana, în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară, urmărind obţinerea de beneficii materiale. În acest context, în perioada octombrie 2013 – aprilie 2014, membrii grupului au accesat informaţii cu caracter confidenţial din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea identificării şi contactării mituitorilor şi cumpărătorilor de influenţă, în scopul pretinderii de la aceştia a unor foloase materiale, în schimbul obţinerii unor hotărâri judecătoreşti favorabile”, susţine DNA într-un comunicat de presă.