Bilanţul inundaţiilor din Grecia: Numărul morţilor a urcat la 23

Pompierii greci au descoperit luni cadavrul ultimei persoane date dispărute după inundațiile din 15 noiembrie care au afectat regiunea Attica din apropierea capitalei și al căror bilanț a urcat la 23 de morți.

RomaniaTV.net
27 nov. 2017, 15:50
Bilanţul inundaţiilor din Grecia: Numărul morţilor a urcat la 23

La sfârșitul săptămânii a murit și o femeie în vârstă de 80 de ani care fusese internată în spital în urma acestor ploi devastatoare și care se afla la unitatea de terapie intensivă.

În câteva ore ploile au transformat străzile și șoselele în puhoaie de apă care au zdrobit mașinile de zidurile caselor și au inundat mai multe clădiri din această regiune, relatează EFE.

Potrivit oficialităților, în localitățile Mandra, Nea Peramos și Eleusis au fost inspectate până în prezent 1.940 de clădiri, dintre care 1.512 au suferit pagube de proporții.

Mai multe victime locuiau în subsoluri și au murit înecate în casele lor, unde apa a ajuns până la înălțimea de 2 metri, în timp ce mulți conducători auto au fost luați de ape când pe o șosea din Eleusis s-a format un adevărat torent, informează Agerpres.

Este vorba de cea mai mare catastrofă de acest tip din noiembrie 1977, când 37 de persoane au murit în Atena în urma unei furtuni care a inundat o mare parte a capitalei.