Inundaţiile fac ravagii, zeci de oameni izolaţi. Ploi torenţiale, furtuni şi vijelii

Furtunile şi vijeliile au făcut din nou ravagii în mai multe judeţe din ţară. La Neamţ, mai multe gospodării şi drumuri au fost inundate în urma ploii torenţiale. În Vrancea, o casă a luat foc din cauza unui trăsnet, iar la Alba, mai multe poduri au fost rupte de viitura care a inundat şi zeci de gospodării.

22 iun. 2017, 05:12
Inundaţiile fac ravagii, zeci de oameni izolaţi. Ploi torenţiale, furtuni şi vijelii

O furtună violentă s-a abătut miercuri după-amiază asupra judeţului Neamţ. Ploaia torenţială, care a durat doar câteva zeci de minute, a inundat 10 gospodării şi mai multe drumuri judeţene.

Şi în Piatra Neamţ ploile le-au dat bătăi de cap localnicilor. În doar câteva minute, străzile au fost acoperite de şuvoaie, spre disperarea şoferilor.

În Vrancea, o casă din comuna Goleşti a fost parţial distrusă de flăcările provocate de un trăsnet. Etajul unu şi mansarda au ars în totalitate. Iar în Focşani, un pasaj rutier s-a umplut cu apă, iar o maşină a rămas blocată sub pod. A fost nevoie de intervenţia pompierilor ISU.

Potrivit România TV, în Alba, zeci de oameni din zona Apusenilor au rămas izolaţi complet după ce apele umflate de ploile torenţiale au distrus mai multe poduri.

În comuna Ponor, viitura a măturat totul în cale, iar gospodăriile oamenilor au fost acoperite de apă. Mai multe echipaje de pompieri ISU au fost trimise să-i ajute pe oameni să scoată apa din case şi din curţi.

O rupere de nori de jumătate de oră a inundat mai multe case de la periferia Buzăului. Oamenii spun că aşa se întâmplă la fiecare ploaie mai mare.

„Nu poate să preia canalizarea, canalizarea e prea mică, ţeava e prea mică şi nu poate să preia”, spune un localnic.

Şi în alte zone din oraş străzile au fost acoperite de apă.