Iohannis, despre protocolul secret semnat de Augustin Lazăr şi Eduard Helvig: Am toată încrederea în aceşti doi oameni

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Sibiu, referitor la protocolul secret încheiat între Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi Serviciul Român de Informaţii (SRI) şi care a fost semnat de către procurorul general, Augustin Lazăr, şi şeful SRI, Eduard Helvig, că are ”toată încrederea” în cei doi şi nu consideră că au semnat ceva ilegal. ”Nu mă aştept la niciun fel de surpriză”, a spus Iohannis.

24 aug. 2018, 15:36
Iohannis, despre protocolul secret semnat de Augustin Lazăr şi Eduard Helvig: Am toată încrederea în aceşti doi oameni

Preşedintele Klaus IOhannis a fost întrebat, vineri, la Sibiu, ce părere are despre protocolul secret încheiat între Parchetul General şi SRI şi care poartă semnătura lui Augustin Lază şi a lui Eduard Helvig şi a precizat că are încredere în cei doi.

”Având în vedere că este un protocol semnat de procurorul general Augustin Lazăr şi de domnul Helvig trebuie să vă spun că eu am toată încrederea în aceşti doi oameni şi nu cred că au semnat ceva ilegal”, a spus IOhannis.

Acesta a precizat că ”explicaţii foarte, foarte detaliate vor da juriştii”. ”Eu nu mă aştept la niciun fel de surpriză”, a mai spus şeful statului, scrie News.ro.

Citeşte şi:  Liviu Dragnea: Cer Comisiei SRI să ancheteze eventualele fapte ilegale săvârşite de SRI. Inspecţia Judiciară să facă anchetă la Parchet

Un protocol încheiat între Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi Serviciul Român de Informaţii (SRI) în 7 decembrie 2016 a fost publicat, joi seară, de consilierul premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, pe pagina sa de Facebook.

Documentul secret, care prevede cooperarea între cele două instituţii ”pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin”, este semnat de către Augustin Lazăr şi Eduard Helvig.

Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, a declarat că protocolul a fost denunţat, el neproducând efecte.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, susţine că a fost convins de faptul că protocoalele ilegale dintre SRI şi instituţiile de forţă au încetat să mai existe, dar presa a dezvăluit joi alte asemenea protocoale, iar SRI, „încolţit de evidenţa lor, le-a recunoscut”.

Dragnea spune că acestea prezintă “aceleaşi portiţe” prin care ofiţerul se poate strecura ca să ia parte la cercetarea penală şi critică faptul că, întrebat dacă mai există asemenea protocoale, procurorul general Augustin Lazăr a negat.

Liderul PSD susţine că ne confruntăm cu o situaţie de neconstituţionalitate şi solicită Comisiei SRI să înceapă urgent o anchetă, iar Inspecţia Judiciară să se autosesizeze în acest caz.