Ion Caramitru şi Dorina Lazăr ar putea fi înlăturaţi de la conducerea TNB şi Odeon. VEZI din ce motiv şocant

Ministrul Culturii, Gigel Ştirbu, a declarat, marţi, că Ion Caramitru şi Dorina Lazăr ar putea fi înlăturaţi de la conducerea TNB, respectiv a Teatrului Odeon, transmite Mediafax. Aceştia ar putea fi îndepărtaţi din cauză că o OUG din 2013 prevede înlăturarea de la conducerea instituţiilor publice de cultură a persoanelor care au împlinit 65 de ani.

14 ian. 2014, 16:12
Ion Caramitru şi Dorina Lazăr ar putea fi înlăturaţi de la conducerea TNB şi Odeon. VEZI din ce motiv şocant

Gigel Ştirbu a vorbit, marţi, la Comisia de cultură a Senatului despre prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului (OUG) numărul 68 din 2013.

În acest context, Gigel Ştirbu a spus că există anumite lucruri care ar trebui schimbate sau reglementate în cadrul legislaţiei, făcând referire şi la această Ordonanţă iniţiată de fostul ministru al Culturii Daniel Barbu.

„Eu, în fosta calitate pe care am deţinut-o, de preşedinte al Comisiei pentru cultură din Cameră, am avut anumite amendamente vizavi de această ordonanţă şi, odată cu schimbarea calităţii din aceea de preşedinte al Comisiei în aceea de ministru, nu mi-am schimbat sub nicio formă opţiunea vizavi de această modificare legislativă. Eu nu cred că, odată cu împlinirea vârstei de 65 de ani, un manager de instituţie publică trebuie eliminat din sistem. Pot da exemple nenumărate. Sunt personalităţi marcante ale vieţii culturale româneşti care au o autoritate profesională de necontestat şi cred că pot să ducă şi au demonstrat că, indiferent dacă au 65 de ani şi trei luni sau 64 de ani şi şase luni, că pot să conducă o instituţie importantă în domeniul cultural. Există anumite amendamente cum că aceste persoane pot conduce instituţiile culturale, dar să zicem că proiectul de mangement poate fi făcut anual, în situaţia în care, din punct de vedere fizic, nu mai poate să-şi continue activitatea anul următor, proiectul de management poate fi stopat”, a spus Gigel Ştirbu.

El a subliniat însă că, în urma discuţiilor cu foarte mulţi factori de decizie din domeniul artelor spectacolului şi din domeniul managementului din cadrul instituţiilor de cultură, a ajuns la concluzia că aceste persoane „sunt persoane de o probitate profesională desăvârşită”. „Şi, ca atare, cred că experienţa acumulată într-o anumită perioadă de timp trebuie pusă în valoare şi în slujba spectatorului şi cetăţeanului”, a spus Ştirbu în timpul audierilor din Comisia de cultură a Senatului.

El a mai declarat pentru presă că, la ora actuală, Ordonanţa 68 îşi produce efectele. „A trecut de Senat, a fost votată de plenul Senatului, se află la Comisia pentru Cultură din Camera Deputaţilor. Probabil în primă şedinţă, la începutul sesiunii viitoare, după 1 februarie, va intra în dezbaterea acestei comisii”, a spus Ştirbu.

Gigel Ştirbu a mai spus că, în prezent, Ion Caramitru este „în plin mandat de manager” la Teatrul Naţional Bucureşti. „Nu şi-a terminat mandatul”, a spus Ştirbu. El a ezitat să răspundă însă la întrebarea dacă, potrivit OUG, Ion Caramitru se află în prezent în ilegalitate, întrucât a depăşit deja vârsta 65 de ani. Ion Caramitru are 71 de ani.

VEZI SI:

Ministrul Culturii, Gigel Sorinel Ştirbu: Pentru mine, „Luceafărul” este sublimul culturii româneşti