Ion Cristoiu: Răsturnarea Guvernului cu ajutorul Noii SECURITĂŢI a eşuat

Jurnalistul Ion Cristoiu susţine că "lovitura de stat prin care Klaus Iohannis a vrut să răstoarne Guvernul cu ajutorul Noii Securități a eșuat". Parlamentul a respins, vineri, moţiunea de cenzură a PNL, iar liberalii ameninţă că vor depune o nouă moţiune în toamnă.

12 iun. 2015, 14:06
Ion Cristoiu: Răsturnarea Guvernului cu ajutorul Noii SECURITĂŢI a eşuat

„Moțiunea a căzut! Lovitura de stat prin care Klaus Iohannis a vrut să răstoarne Guvernul cu ajutorul Noii Securități a eșuat! Moțiunea de cenzură depusă de PNL a picat cu brio. Tentativa de lovitură de stat – răsturnarea Guvernului cu ajutorul Noii Securități – a eșuat.

Să ne reamintim. Vineri, 5 iunie 2015, PNL depune o Moțiune de cenzură cu o temă fantasmagorică prin raportare la problemele reale ale țării și chiar a Diasporei. În aceeași zi, Victor Ponta e convocat la DNA și anunțat c-a început urmărirea penală împotriva sa pentru o pricină de drept civil din 2007.

CITEŞTE ŞI MOŢIUNEA DE CENZURĂ A PICAT. Victor Ponta rămâne premier. Doar 194 de parlamentari au votat „pentru” 

Pentru o acuzație halucinantă – conflict de interese, pentru că l-a propus pe Dan Șova în funcția de ministru (l-a propus, nu l-a numit!) – se cere Parlamentului ridicarea imunității parlamentare. La 13:07, președintele Klaus Iohannis iese în direct la tv și-i cere lui Victor Ponta demisia. Un act anticonstituțional, deoarece președintele n-are acest drept decît ca simplu cetățean.

(…) Au urmat multe diversiuni menite a forța demisia premierului și a modifica astfel prin forță aritmetica parlamentară, dar mai ales de a face să treacă Moțiunea de cenzură:

Scoaterea oamenilor în stradă, la incitarea partidelor și a presei subordonate Noii Securități, diversiunea Ioan Rus, convocarea ambasadorilor occidentali, vîriți contrar normelor diplomatice elementare în bătălia politică internă, pentru a face presiune asupra lui Victor Ponta. Vineri, 12 iunie 2015, lovitura de stat a eșuat.

Victor Ponta trebuie să plece din fruntea Guvernului. Dar nu așa, anticonstituțional, printr-o lovitură de stat pusă la cale de președinte cu sprijinul Noii Securități, ci prin voința electoratului, exprimată prin alegeri libere și corecte sau prin modificarea corectă a aritmeticii parlamentares”, scrie Cristoiu, pe blog.