Ion Iliescu a împlinit 85 de ani. Ziua de naştere, umbrită de o posibilă începere a urmăririi penale

Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu împlineşte marţi 85 de ani. Preşedintele de onoare al PSD este sărbătorit în fiecare an de foştii colegi de partid, dar şi de admiratori. Aniversarea din acest an este însă umbrită de verdictul Curţii Supreme, care va decide peste câteva zile dacă Iliescu va fi anchetat din nou în Dosarul Mineriadei din iunie 90. 

03 mart. 2015, 07:59
Ion Iliescu a împlinit 85 de ani. Ziua de naştere, umbrită de o posibilă începere a urmăririi penale

Ion Iliescu îşi aniversează ziua de naştere alături de soţia sa, Nina şi, ca în fiecare an, va fi vizitat de apropiaţi şi de admiratori.

Citeşte şi: ION ILIESCU împlineşte 85 de ani. Ponta: Ne dorim să ajungem şi noi la vârsta domniei sale

Fostul preşedinte va încheia seara cu un concert privat de muzică clasică oferit de fundaţia al cărei membru fondator este. 

În preajma aniversării, pentru Ion Iliescu ar putea urma însă şi veşti proaste. Fostul şef de stat ar putea fi inculpat în dosarul Mineriadei din iunie 90, redeschis după 25 de ani. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat statul român să continue investigaţiile, să facă dreptate pentru victime şi să le acorde despăgubiri. 

Citeşte şi: Ion Iliescu: Voi veni la Congresul PSD care va judeca dacă Victor Ponta trebuie să rămână preşedinte

În 2007, Ion Iliescu a fost urmărit penal în acest dosar în care era acuzat de subminarea puterii de stat, acte de diversiune şi comunicare de informaţii false.