Ion Ţiriac, mesaj DUR în ziua ALEGERILOR. Ce le-a cerut ROMÂNILOR

Ion Ţiriac a cerut, duminică, după ce a votat la Liceul Jean Monnet, o prezenţă mare la vot, apreciind că cei care nu votează nu au dreptul "să deschidă gura".

11 dec. 2016, 13:34
Ion Ţiriac, mesaj DUR în ziua ALEGERILOR. Ce le-a cerut ROMÂNILOR

Ion Ţiriac a spus că a votat pentru cei care crede că în viitor o să aibă grijă de copii şi de tineret şi implicit şi de sport.

„Cel care nu merge la vot înseamnă că nu are dreptul nici măcar să scoată o vorbă în viitor. De asta îi votez, buni, răi sau medii care sunt, dar pe cei care îi votăm aşteptăm să-i facă treaba, iar cei care nu votează n-au dreptul să deschidă gura”, a declarat Ion Ţiriac după ce a votat.

„Am votat pentru cei care cred că în viitor o să aibă grijă de copii şi de tineret şi implicit şi de sport, sperând că după 27 de ani tot ce ne îmbolnăveşte în ziua de astăzi o să găsească dumnealor medicamentul necesar ca să mergem înainte”, a mai spus omul de afaceri.