Ionuţ Lupescu, mesaj pe facebook pentru Hagi: „Sper că îl voi convinge să rămână în România”

Ionuţ Lupescu a avut un mesaj pentru Gică Hagi, care, într-o conferinţă de presă, a declarat că aşteaptă schimbări mari la FRF o dată cu alegerea noului preşedinte    

18 feb. 2018, 18:32
Ionuţ Lupescu, mesaj pe facebook pentru Hagi: „Sper că îl voi convinge să rămână în România”

”Îi mulţumesc lui Gheorghe Hagi pentru că îşi pune speranţa în schimbările care vor veni la Federaţia Română de Fotbal. Sper că nu va pleca până atunci din fotbalul romanesc şi că îl voi putea convinge să rămână. Avem nevoie de toţi oamenii care investesc şi de legendele fotbalului nostru. Federaţia trebuie să îi sprijine pe toţi cei care investesc, nu să îi alunge.

Prin eforturile lor exclusive, FC Viitorul Constanta a luat campionatul, iar FCSB, o altă echipă care nu este pe placul FRF, a ajuns în primavara europeană, unde a învins una dintre cele mai mari echipe din Italia”, a scris Ionuţ Lupescu pe pagina sa de Facebook.