Israela Vodovoz a murit. A fost găsită moartă în propria locuinţă

Publicat: Sâmbătă, 10 Martie 2018 06:28 // Actualizat: Sâmbătă, 10 Martie 2018 16:05 // Sursa: romaniatv.net

Israela Vodovoz a murit vineri, la 70 de ani. Celebra Israela Vodovoz a fost găsită moartă, în locuința ei, în seara de 9 martie.


Israela a fost găsită moartă în baie, dezbrăcată. Conform surselor, nimeni nu mai dăduse de ea timp de 5 zile, după care avocata a chemat autoritățile pentru a intra în casa ei, forțând ușa. 

"În viitorul apropiat mă voi muta în Spania, în zona Alicante, unde clima este adecvată pentru astmul meu. Casa Livisra din Vişeul de Sus, colţul de Rai, este de vânzare sau accept orice formă de colaborare pentru reactivarea ei. Cel mai important pentru mine este să găsesc oameni sinceri şi dedicaţi. restul este maleabil”, a scris Isralea pe Facebook.

Israela Vodovoz s-a căsătorit cu Liviu Arteni în 2008. Ei au format unul dintre cele mai noncoformiste cupluri din showbiz, dar diferența de vârstă nu a contat niciodată pentru ei și și-au continuat povestea de iubire, în ciuda criticilor celor din jurul lor. În mai 2016, Liviu Arteni a părăsit căminul conjugal, iar pe 14 decembrie 2016, cei doi au mers la un mediator, unde au semnat actele de divorţ.

Israela, mărturisire CUTREMURĂTOARE după ce a fost părăsită de soţ. "Am o boală foarte grea!"

În ultima sa intervenție la televizor, Israela vorbise despre boala grea care a împins-o la izolare.

„Simțeam ca ma afectau energiile din jurul meu şi am renunţat să mai apar la televizor de aceea. Am o boală grea, astm şi trebuie să o ţin sub control. Nu pot să ies, aerul poluat din Bucureşti… eu în altă parte, din unele motive nu pot să locuiesc, schimbările de temperatură pentru mine… sunt otravă. Am o boală cronică, nu primesc pe nimeni la mine. Eu fac 20 de paşi, la 50 de paşi devine greu. Eu îmi asum această izolare, nici copiii, nici nepoatele nu le primesc la mine. Dacă vorbesc acum aşa, fără să îmi trag sufletul, încă e bine. Am reţinut apă. Creierul e OK,” declarase Israela, pe data de 8 februarie, în cadrul emisiunii „Agenția VIP”.

Israela a povestit cum ea şi sora ei au fost agresate de mama lor în copilărie. Israela a dezvăluit că nu a fost un copil dorit şi că cea care i-a dat viaţă şi-a descărcat toate frustrările pe ea şi sora ei.

Israela a murit, a fost găsită dezbrăcată în cadă. "A ameninţat că taie beregăţile la toţi, am simţit că îngheţ"

"Eu am fost un copil nedorit, născut după al doilea RM, mai mică decât sora mea cu 15 ani...Mama mea, o femeie frustrată, nervoasă, violentă, și-a descărcat violența peste noi, mai ales peste sora mea. Mama a bătut-o crunt pe sora mea ca să nu mai plângă și să nu se mai scarpine în cap, din cauză că a luat la vârsta de 5 ani păduchi. La 14 ani, mama, după ce a jignit-o făcând-o prostituată, a dus-o la ginecolog să vadă dacă e virgină. Era, dar abuzurile au continuat. Sora mea a fugit de acasă. La vârsta de trei ani m-a scos din ghearele mamei mele. La vârsta de 14 ani am ajuns să realizez că mama ar trebui să fie blândă", a declarat Israela, cu sinceritate.

Nici la vârsta maturităţii, Israela nu a avut o viaţă uşoară. S-a căsătorit în anul 2008 cu Liviu Arteni, un bărbat cu 30 de ani mai tânăr, însă povestea lor de dragoste nu a durat decât câţiva ani. Israela a mărturisit, la câţiva ani de la căsătorie, cum a fost agresată fizic de soţul ei mai tânăr.

„M-a ameninţat cu moartea şi am simţit că îngheţ. Violenţele fizice au apărut acum 4-5 ani, dar s-au acutizat în ultimele săptămâni. De multe ori a ridicat pumnul şi a nimenit în mine. Mă lovea de multe ori în mâini, ştiind că am osteoporoză şi o dată m-a atins în cap. A ameninţat că taie beregăţile la toţi. O dată m-a ţinut două ore pe scaun, nu aveam voie să merg la toaletă, trebuia să mă uit la el şi apoi mi-a pus mâna în gât, m-a aruncat cu scaunul şi am căzut cu faţa în jos. Dantura s-a spart. Aşa am ajuns şi cu coaste rupte”, spunea Israela, în 2016.

 
 
Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
a murit israela israela a murit Israela Vodovoz Liviu Arteni
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6660
RON
20 Jun
noapte 19 °
zi 31 °
Ultimele joburi adaugate
24 H