Italia: Aproximativ 3.000 de migranţi salvaţi în Marea Mediterană după o zi record

După un "trist record" luni cu 6.500 de migranți salvați din apele Mediteranei, operațiunile de acest gen au continuat marți în largul Libiei cu 3.000 de persoane salvate într-o serie de acțiuni coordonate de paza italiană de coastă, relatează AFP.

30 aug. 2016, 20:30
Italia: Aproximativ 3.000 de migranţi salvaţi în Marea Mediterană după o zi record

Acest aflux, legat de o vreme favorabilă pentru navigație, nu este, totuși, neobișnuit, numărul total al migranților ajunși în Italia fiind apropiat de cel din ultimii ani.

„Aproximativ 3.000 de migranți au fost salvați marți în cursul a 30 de operațiuni coordonate de paza de coastă”, a informat marți seară un comunicat oficial.

La aceste operațiuni au participat numeroase nave, printre care un remorcher, a precizat paza de coastă.

După câteva săptămâni relativ calme, peste 1.100 de persoane au fost salvate duminică, iar alte 6.500 luni, cu ajutorul navelor pazei italiene de coastă, operațiunii europene de combatere a traficului de migranți Sophia, agenției europene Frontex sau al organizațiilor umanitare.

Nava Dignity 1 aparținând organizației Medici fără Frontiere (MSF) a participat astfel luni în zori la salvarea unui vas de pescuit „cu peste 650 de persoane la bord”, a povestit Nicholas Papachrysostomou, coordonator în cadrul MSF.

Imagini filmate de un jurnalist, la bordul vasului unei alte organizații neguvernamentale implicate în operațiuni, Proactiva Open Arms, au arătat scene de panică pe puntea navei, numeroși migranți sărind în mare pentru a încerca să ajungă în bărcile pneumatice de salvare.

„Mulți dintre ei nu au văzut marea niciodată, la bord se aflau femei în vârstă, persoane bolnave și numeroși copii de 13 sau 14 ani care au călători singuri. S-au luptat între ei pentru a fi salvați primii, au sărit în apă, a fost dificil de ținut situația sub control”, a explicat Nicholas Papachrysostomou.

„De-a lungul zilei, orizontul s-a umplut de vase”, a adăugat el, contactat telefonic în timp ce Dignity 1 se îndrepta spre portul Vibo Valentia din sudul Italiei.

„A fost o zi ieșită din comun”, a subliniat el, iar organizația Proactiva Open Arms s-a referit pe pagina sa de Facebook la „o zi fără sfârșit” și un „trist record”.

Printre persoanele salvate, numeroși adolescenți minori neînsoțiți, precum și copii mici și nou-născuți împreună cu părinții, a menționat comunicatul.

Pentru paza italiană de coastă și echipele de prim-ajutor ale MSF, acest aflux a fost provocat de condițiile meteorologice favorabile, după mai multe zile cu vânt și ploaie.

Cu migranții salvați în ultimele zile, numărul celor care au ajuns în Italia de la începutul anului se ridică la aproape 112.500, după ce în aceeași perioadă a anului trecut s-au înregistrat 116.000 sosiri. Totodată, tentativele de traversare a Mării Mediterane a costat viața a peste 3.100 de persoane, potrivit datelor oferite de Națiunile Unite.

Sursa: Agerpres