Siteul RTV.NET foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X

Ivan: Declaraţia lui Haşotti e regretabilă. Cernea a acţionat în cel mai nefericit mod posibil

Publicat: Luni, 15 Aprilie 2013 11:09 // Actualizat: Luni, 15 Aprilie 2013 11:10 // Sursa: RTV.net

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat pentru RFI că declaraţia senatorul PNL, Puiu Haşotti, potrivit căreia homosexualii sunt "bolnavi"este "disproporţionată şi regretabilă".  Mai mult, Ivan precizează că "o discuţie serioasă" cu deputatul Remus Cernea care a propus legalizarea parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex "va trebui să aibă loc".

Cătălin Ivan consideră că iniţiativa lui Remus Cernea este una personală.

"Este o iniţiativă individuală, aparţine domnului Cernea ca deputat, nu este discutată nici în PSD, nici în USL. Are dreptul ca ales al românilor să aibă astfel de iniţiative. Cred că se face foarte mult caz pe această iniţiativă. Este într-adevăr un subiect foarte sensibil. Îl bănuiesc pe domnul Cernea că n-a încercat decât să câştige mai multă notorietate, pentru că nu-mi închipui de ce a ieşit public cu o astfel de iniţiativă, fără s-o fi discutat măcar în partid. Dar greşesc şi ceilalţi care-i dau mai multă importanţă decât are", a spus Ivan.

Întrebat dacă se va pune problema retragerii sprijinului politic pentru Remus Cernea, Cătălin Ivan a răspuns: "Nu, cred că este mult spus. Cred că domnului Cernea va trebui să i se explice cum funcţionează Parlamentul, cum funcţionează un partid politic, cu atât mai complicat cum funcţionează o uniune politică şi probabil că va înţelege că sunt mecanisme interne, care pot să-l ferească şi pe dumnealui de situaţii neplăcute şi de atacurilor unor colegi, atacuri disproporţionate, aş spune eu, dar oricum justificate până într-un punct".

"Ieşirea publică a domnului Haşotti este una disproporţionată şi regretabilă, dar îi dăm mai multă importanţă decât are. Pe domnul Cernea îl bănuiesc că îşi caută notorietate publică şi să discute despre un subiect foarte sensibil. Nu este un demers deloc serios, atâta timp cât nu l-a discutat nici măcar cu colegii de alianţă. Prin urmare, ştia din start că nu are susţinerea nimănui pentru acest proiect, din moment ce nu l-a discutat absolut cu nimeni", a adăugat Ivan.

Ivan precizează că "o discuţie serioasă cu domnul Cernea va trebui să aibă loc, nu pe iniţiativa dumnealui, ci pe faptul că iese public cu astfel de idei, fără să le discute mai întâi în interiorul partidului. "E important să ştim şi noi ce iniţiative are fiecare coleg de-al nostru, dacă le putem susţine, dacă nu le putem susţine, pentru că vedeţi, o astfel de iniţiativă nepregătită, nediscutată, neanalizată până la capăt poate să provoace foarte multe discuţii şi într-un final mai mult rău decât bine. Eu nu cred că domnul Cernea a fost neapărat rău intenţionat, dar cu siguranţă a acţionat în cel mai nefericit mod posibil", a spus Ivan.

Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, spune pentru Ştirile PRO TV că nu are "absolut nimic" să le reproşeze homosexualilor, pe care îi consideră "doar nişte oameni bolnavi", el comentând astfel iniţiativa deputatului USL Remus Cernea privind reglementarea parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex.

Remus Cernea a anunţat vineri că vrea să iniţieze un proiect de lege pentru reglementarea parteneriatului civil între heterosexuali şi între persoanele de acelaşi sex, susţinând că acest model este aplicat în mai multe ţări europene.

2 Comenteaza // Vezi comentarii
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
15 apr 22:57
...“Reprezentând, prin vocaţie ideologică, principalul factor de conservare şi apărare a valorilor tradiţionale româneşti, Partidul Conservator, respectând dreptul individual la opţiune, se pronunţă împotriva initiaţivei privind legalizarea uniunilor între persoane de acelaşi sex: Partidul...
15 apr 17:03
...“Reprezentând, prin vocaţie ideologică, principalul factor de conservare şi apărare a valorilor tradiţionale româneşti, Partidul Conservator, respectând dreptul individual la opţiune, se pronunţă împotriva initiaţivei privind legalizarea uniunilor între persoane de acelaşi...
1
EUR
4.5950
RON
25 Sep
noapte 11 °
zi 22 °
Ultimele joburi adaugate
24 H