Jean Pădureanu află în două săptămâni dacă va fi GRAŢIAT

Robert Cazanciuc, ministrul Justiţiei, a declarat, marţi, că a primit o cerere de graţiere a pedepsei lui Jean Pădureanu, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare în "Dosarul transferurilor". Cazanciuc a precizat că în una-două săptămâni va fi dat un răspuns.

23 sept. 2014, 13:30
Jean Pădureanu află în două săptămâni dacă va fi GRAŢIAT

„Am primit o solicitare, cred că în urmă cu două săptămâni. Este în curs de soluţionare”, a declarat Robert Cazanciuc, adăugând că aşteaptă în acest sens un răspuns de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi analiza internă a Ministerului Justiţiei.

„Sunt proceduri interne, atât în minister cât şi la ANP, în legătură cu orice solicitare de graţiere. Aşteptâm răspunsul de la ANP şi analiza internă a colegilor din minister. Probabil că într-o săptămână, două putem da un răspuns”, a precizat Cazanciuc.

Pe 12 iunie, Tribunalul Ilfov a respins cererea lui Jean Pădureanu de întrerupere, din motive medicale, a executării pedepsei. Instanţa a dispus, după ce a analizat expertiza medicală efectuată de Institutul Naţional de Medicină Legală, că nu este necesară întreruperea executării pedepsei lui Jean Pădureanu, întrucât bolile de care acesta suferă pot fi supravegheate şi tratate şi în reţeaua penitenciară. Decizia a fost contestată de Jean Pădureanu în 18 august, la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o decizie definitivă în acest caz. La primul termen de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti, din 12 septembrie, Jean Pădureanu nu a fost prezent, avocatul acestuia spunând că fostul preşedinte al Glorirei Bistriţa a căzut în Spitalul Penitenciarului Jilava şi s-a lovit la coloană, acesta nefiind transportabil. Judecătorii au decis să amâne pentru 26 septembrie judecarea contestaţiei lui Jean Pădureanu.

Jean Pădureanu fost condamnat definitiv, pe 4 martie, la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani, în „Dosarul transferurilor”, fiind încarcerat la Spitalul Penitenciarului Jilava.