Johannis: L-am invitat pe Băsescu de acum 5 ani să ridice titlul de cetăţean de onoare al Sibiului

Primarul Sibiului, Klaus Johannis, prim-vicepreşedinte al PNL a declarat joi că l-a invitat pe preşedintele Traian Băsescu ca să îi fie înmânat titlul de cetăţean de onoare al oraşului, încă de acum cinci ani, însă este binevenit oricând "şi la anul, peste doi ani (...) în calitate de persoană privată sau şef de fundaţie sau ce o fi atunci", contrazicându-l astfel pe preşedinte, care a afirmat că este nevoie ca Iohannis să-l sune ca să-l invite, transmite Agerpres.

RomaniaTV.net
01 aug. 2013, 12:52
Johannis: L-am invitat pe Băsescu de acum 5 ani să ridice titlul de cetăţean de onoare al Sibiului

„Ştiu că aţi fost la munte şi v-aţi întâlnit şi v-a dat sfaturi valoroase, dar nu-i o temă de actualitate. Ar fi fost în 2007 şi în 2008, acum actualitatea chiar a dispărut. (Titlul – n.r.) poate fi înmânat, dar nu mai este niciun fel de urgenţă, după cinci ani urgenţa dispare. Preşedintele are o agendă extrem de încărcată şi noi încercăm să ne pliem pe aceasta. Sigur, dacă durează şase ani până ajunge preşedintele la Sibiu, atâta durează, nicio problemă”, a spus Klaus Johannis.

Întrebat de corespondentul Agerpres dacă l-a invitat pe preşedintele Băsescu la Sibiu pentru a-i fi înmânat titlul de cetăţean de onoare, primarul Johannis a spus că da.

„Sigur că l-am invitat, imediat după ce Consiliul Local a hotărât să decerneze titlul de cetăţean de onoare preşedintelui României, i-am făcut o invitaţie formală, destul de frumoasă, cred, prin care l-am înştiinţat de acest lucru. I-am comunicat că noi suntem dispuşi să ne armonizăm programul oricând doreşte domnia sa să vină la Sibiu. Şi aşteptăm un răspuns. Să vină sau să nu vină. Deci, nu-i nicio problemă. Poate să vină şi la anul, peste doi ani nu ştiu dacă, şi atunci s-ar putea, în calitate de persoană privată sau şef de fundaţie sau ce o fi atunci”, a explicat Klaus Johannis.

Prezent duminică în comuna sibiană Jina, la un festival dedicat ciobanilor, preşedintele Traian Băsescu a spus că va veni sigur, până-şi termină mandatul, anul viitor, la Sibiu.

„V-am ajutat, dar când ajung în Sibiu, sigur îl iau. Sigur vin până îmi termin mandatul, dar să am ocazia să vin”, a promis preşedintele.

Întrebat dacă va răspunde pozitiv invitaţiei repetate a primarului Iohannis, preşedintele Băsescu i-a transmis acestuia să îl sune, nu să vorbească despre această chestiune cu jurnaliştii.

Consilierii locali în frunte cu primarul Klaus Johannis i-au acordat preşedintelui Traian Băsescu titlul de cetăţean de onoare al Sibiului, pentru sprijinul acordat mai ales în 2007, când municipiul a fost prima capitală culturală europeană din România.