John Kerry: SUA îi vor PEDEPSI pe ASASINII care i-au DECAPITAT pe cei doi JURNALIŞTI americani GALERIE FOTO

Secretarul de stat american John Kerry a promis miercuri că Statele Unite ale Americii îi vor pedepsi pe asasinii celor doi jurnalişti americani James Foley şi Steven Sotloff, care au fost decapitaţi de membri ai grupării jihadiste Statul Islamic (SI), informează AFP, citată de Agerpres.

03 sept. 2014, 15:50

‘Atunci când terorişti ucid, oriunde în lume, cetăţeni americani, Statele Unite îi vor face să plătească, indiferent cât va dura acest lucru. Iar cei care i-au ucis pe James Foley şi Steven Sotloff în Siria trebuie să ştie că Statele Unite îi vor face de asemenea să plătească, indiferent de timpul necesar’, a declarat şeful diplomaţiei americane, care a descris executarea lui Steven Sotloff drept o ‘sălbăticie medievală’.

Citeşte şi Casa Albă: Înregistrarea cu decapitarea jurnalistului Steven Sotloff este autentică

La două săptămâni după difuzarea unei înregistrări video cu decapitarea jurnalistului american James Foley, Statul Islamic şi-a pus în aplicare ameninţarea de a ucide un alt jurnalist american – Steven Sotloff, în vârstă de 31 de ani. Acesta din urmă a fost răpit în Siria în august 2013, conform unei înregistrări video publicate de Grupul de monitorizare a site-urilor jihadiste SITE.