Jubileul Papei Francisc: Trei români care se dădeau poliţişti, arestaţi pentru furt din genţile pelerinilor VIDEO

Un incident revoltători ai căror protagonişti au fost cetăţeni români s-a petrecut cu ocazia Jubileului Papei Francisc. Cei trei români s-au dat drept poliţişti şi au furat din portofele şi poşete. Incidentul s-a petrecut  cu ocazia Jubileului papal. Cei trei români au fost arestaţi sub acuzaţia de tentativă de furt.

08 dec. 2015, 15:33

Românii se dădeau drept poliţişti şi le cereau pelerinilor să le controleze genţile sau poşetele. Din fericire, carabinierii au intervenit la timp şi i-au prins pe răufăcători chiar când voiau să fugă cu portofelele victimelor.

Cei trei infractori, fără ocupaţie, şi cu vârste între 33 şi 57 de ani, au fost reţinuţi imediat, iar acum îşi aşteaptă sentinţa.

Incidentul revoltător nu a umbrit însă ceremonia. Papa Francisc a marcat deschiderea Jubileului Milostivirii, unul dintre cele mai importante momente din pontificatul său. La ceremonie a fost prezent şi Papa Emerit, Benedict al 16-lea, o premieră în istoria Bisericii Catolice, potrivit România TV.

În deschidere, papa Francisc a oferit un discurs dedicat milostivirii, tema principală a Jubileului, care va dura până în noiembrie 2016. Milostivirea, care înseamnă voinţa lui Dumnezeu de a-i izbăvi pe cei care se pocăiesc, se află în centrul învăţăturii Papei.

Citeşte şi Papa Francisc a trimis un mesaj ţiganilor: Nu daţi oamenilor motiv să gândească rău despre voi

Să renunţăm la orice fel de frică şi teamă, pentru că nu au legătură cu iubirea. Să trăim, mai degrabă, bucuria întâlnirii cu graţia divină care transformă totul.

Suveranul Pontif a deschis Poarta Sfântă, despre care tradiţia catolică spune că aduce iertarea păcatelor pentru cei care îi trec pragul. Papa Francisc a fost primul care a păşit, urmat de Benedict al 16-lea, Papa emerit.

Citeşte şi Papa Francisc: Este CATASTROFAL ca interesele particulare să prevaleze asupra binelui comun

Jubileul atrage la Roma milioane de pelerini, fapt care ridică mari probleme de securitate, în contextul repetatelor ameninţări formulate de Statul Islamic împotriva Vaticanului şi a Papei Francisc. În plus, actualul suveran pontif refuză să stea la distanţă de mulţime, o bătaie de cap în plus pentru serviciile de securitate italiene şi ale Vaticanului.

Oraşul Etern este blindat, 3 mii de poliţişti şi militari sunt mobilizaţi, iar prezenţa lor este vizibilă peste tot.