Judecatoarea Anamaria Trancă le-a ascuns inculpaţilor din dosarul ANRP existenţa unui plic secret

Judecatoare Anamaria Tranca de la Curtea de Apel Bucuresti, detaşata în prezent la CSM, le-a ascuns inculpatilor dintr-un dosar pe care l-a solutionat existenta unui plic secret, despre care nimen nu stie ce continea. S-a intamplat in dosarul ANRP in care judecatoarea Anamaria Tranca a dispus pedepse grele, condamnandu-i pe fostul sef ANI Horia Georgescu si pe avocata Ingrid Mocanu la cate 4 ani inchisoare cu executare, iar pe fostul deputat PNL Theodor Niculescu la 9 ani inchisoare cu executare, toti trei primind condamnarile in calitate de fosti functionari ANRP.

04 iun. 2019, 11:11

În dosarul ANRP, soldat cu ani grei de puşcărie,  judecătoarea Tranca nu a constatat niciun prejudiciu. Mai mult, intr-o speta similara, cea in care vizata este Alina Bica, Inalta Curte a dispus achitari pe linie pentru functionarii ANRP.

Existenta plicului secret a fost descoperita de avocata Ingrid Mocanu in dosarul disciplinar al judecatoarei Tranca deschis in urma unei plangeri facute chiar de Ingrid Mocanu. Dosarul se afla in momentul de fata in instanta, dupa ce avocata Mocanu a atacat solutiai Inspectiei Judiciare care a spalat-o ca la carte pe Tranca, scrie luju.ro.

Mentiunea despre plicul secret primit de Anamaria Tranca, ascuns inculpatilor pe care ii judeca, se regaseste in fisa Ecris a dosarului ANRP. Astfel, la sectiunea “Documente in dosar” pe langa rechizitoriu, adrese si procese verbale apare si un “plic lipit (secret)”. Concret, in fisa dosarului se precizeaza: “primit 1 plic lipit (secret) – predat la Complet la ora 10,10”. Plicul a ajuns la Curtea de Apel Bucuresti in data de 27 mai 2015, cand inculpatii se aflau in arest, iar emitentul este Inalta Curte de Casatie si Justitie (vezi facsimil). Practic, plicul a venit de la ICCJ la CAB dupa ce in 26 mai 2015 (deci cu o zi inainte ca plicul sa fie inregistrat la Curtea de Apel) Inalta Curte isi declinase competenta pe dosar in favoarea Curtii de Apel Bucuresti. Ceea ce inseamna ca initial plicul secret fusese adresat judecatorilor de la ICCJ.

Pe langa faptul ca acest plic a fost ascuns de judecatoarea Anamaria Tranca inculpatilor din dosar, aspect extrem de grav, evident ca se ridica poate cea mai importanta intrebare. Si anume: ce continea plicul secret? Desigur, nimeni nu poate oferi un raspuns cu exceptia judecatoarei Anamaria Tranca, presupunandu-se ca aceasta l-a deschis.

Exista insa o certitudine. In plicul secret nu se aflau nici interceptari, nici date despre identitatile reale ale unor martori protejati. Iar asta intrucat dosarul ANRP nu a fost facut cu interceptari si martori protejati.

Citeşte mai mult pe luju.ro.