Judecătoarele ÎCCJ, Gabriela Bîrsan şi Corina Corbu, SUSPENDATE din funcţie

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii le-a suspendat din funcţie pe Gabriela Bîrsan şi Corina Corbu, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce acestea au fost trimise în judecată pentru fapte de corupţie.

25 iul. 2014, 12:46
Judecătoarele ÎCCJ, Gabriela Bîrsan şi Corina Corbu, SUSPENDATE din funcţie

Potrivit unui comunicat al CSM, în şedinţa din data de 25 iulie 2014, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât suspendarea din funcţia de judecător a doamnelor Bîrsan Gabriela Victoria şi Corbu Corina Alina, judecători în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, începând cu data de 25.07.2014, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni.

Hotărârea Secţiei pentru judecători a Consiliului a fost luată în temeiul dispoziţiilor art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi art. 62 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

CITEŞTE ŞI STENOGRAME INCENDIARE în cazul JUDECĂTOARELOR de la ICCJ: Fă… Las-o dracu! Când le-o vedea, leşină

Gabriela Bîrsan, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), a fost trimisă în judecată, fiind acuzată de abuz în serviciu contra intereselor publice, luare de mită, trafic de influenţă şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

În acelaşi dosar s-a dispus trimiterea în judecată şi a Corinei Corbu, magistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, acuzată de complicitate la infracţiunea de favorizare a făptuitorului, şi Florian Ionescu, angajat ca şofer tot la instanţa supremă, care ar fi făcut mărturii mincinoase.

De asemenea, vor fi prezentaţi în faţa instanţei şi avocaţii Claudia şi Radu Gherbovan Silinescu, foştii judecători Iuliana Puşoiu şi Anton Pandrea, care au lucrat tot la ICCJ, şi omul de afaceri Gabriel Chiriac.

CITEŞTE ŞI Patru judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trimişi în judecată