Julen Lopetegui a fost demis de la Real Madrid

Tehnicianul Julen Lopetegui a fost demis de la Real Madrid, a anunţat, luni seară, pe site-ul oficial, gruparea madrilenă, scrie News.ro.

RomaniaTV.net
29 oct. 2018, 20:26
Julen Lopetegui a fost demis de la Real Madrid

Interimatul va fi asigurat de Santiago Solari, antrenor la echipa a doua şi care a evoluat la Real în perioada 2002 – 2005, conform anunţului clubului madrilen.

”Conducerea clubului Real Madrid a luat decizia să încheie contractul lui Julen Lopetegui. Decizia a fost luată acum, cât timp obiectivele echipei mai pot fi atinse şi a fost luată cu maximă responsabilitate. Conducerea a stabilit că este o diferenţă între calitatea echipei, cu 8 jucători nominalizaţi la câştigarea Balonului de Aur şi rezultatele obţinute. Le mulţumim lui Lopetegui şi stafului său pentru efortul depus şi le urăm succes în carieră. El va fi înlocuit provizoriu de Santiago Solari, care va conduce primul antrenament marţi”, se arată în comunicatul de pe site-ul Realului.

Lopetegui, în vârstă de 52 de ani, conduce Real Madrid din vară.

Echipa Real Madrid a fost învinsă, duminică, de FC Barcelona, scor 5-1, într-un meci din etapa a zecea a campionatului Spaniei, în care Luis Suarez a înscris trei goluri, unul dintr-un penalti acordat după consultarea VAR.

Suarez a marcat în minutele 30 (penalti), 75 şi 83. Celelalte goluri ale catalanilor au fost înscrise de Coutinho ’11 şi Vidal ’87. Pentru Real Madrid a marcat Marcelo ’50.

În prezent, Real se află pe locul 9 în LaLiga şi va juca, miercuri, în turul 16-imilor Cupei Spaniei cu echipa Melilla, din a treia ligă.