Julio Iglesias i-a impresionat pe români până la lacrimi. Fanii artistului au plâns de emoţie VIDEO

Julio Iglesias a impresionat publicul din România. Fanii artistului au umplut joi seara Sala Palatului, iar cântăreţul nu i-a dezamăgit. Fascinaţi de muzica lui, oamenii au venit din întreaga ţară, şi chiar şi din străinătate.

25 oct. 2013, 06:52
Julio Iglesias i-a impresionat pe români până la lacrimi. Fanii artistului au plâns de emoţie VIDEO

Julio Iglesias a urcat joi seara pe scena Sălii Palatului, din Capitală, însoţit de trei domnişoare frumoase, alături de care a cântat şi dansat. Artistul a salutat emoţionat publicul din România. „Parcă mai ieri am venit pentru prima dată în România, în 1969. Era o zi foarte frumoasă, în Braşov… Vă mulţumesc din suflet!„, şi-a amintit Julio Iglesias.

Citeşte şi Peste 10.000 de persoane la concertul Julio Iglesias, de la Zone Arena VIDEO

La concertul de joi au venit oameni din toată ţara, inclusiv din cele mai îndepărtate localităţi, cum ar fi Oradea. De asemenea, la spectacol au venit şi persoane publice, fascinate de muzica artistului, precum Gyorgy Frunda sau Cătălin Crişan.

Una dintre cele mai înfocate fane ale sale este soţia antrenorului Stelei, Ana Maria Prodan. „Merg la toate concertele lui. Ultima oară am fost în Vegas, am stat în braţele lui şi mi-a cântat aproape o oră„, a declarat ea, pentru România TV.

Julio Iglesias va mai susţine un concert la Sala Palatului sâmbătă, la ora 19.

Citeşte şi Julio Iglesias, aşteptat ca un rege, în România. Vezi cum va arăta camera artistului VIDEO