Jurnalistul german ridicat de jandarmi în Piaţa Victoriei povesteşte ce a păţit la secţia de poliţie. Reacţia Jandarmeriei

Paul Arne Wagner, jurnalistul german ridicat miercuri seară de jandarmi la protestul din Piața Victoriei, a relatat pe Facebook experienţa de la secţia depoliţie. El susţine că a fost pus să semneze un avertisment pe care nu a putut să-l citească. În replică, jandarmeria arată că Paul Wagner a forţat cordonul de ordine şi nu avea legitimaţie de jurnalist.

RomaniaTV.net
21 iun. 2018, 05:37
Jurnalistul german ridicat de jandarmi în Piaţa Victoriei povesteşte ce a păţit la secţia de poliţie. Reacţia Jandarmeriei

UPDATE Jurnalistul Paul Wagner se declară nemulţumit de răspunsul Jandarmeriei şi declară că aştepta scuze pentru incidentul în care a fost implicat.

Ne-am fi asteptat astazi la scuze de la Jandarmeria Romana pentru comportamentul de ieri la Guvern, la cateva demisii ale sefilor acestei institutii. Dar nici vorba de asa ceva. In schimb, Jandarmeria a iesit cu declaratii mincinoase de tipul Radio Erevant.

”Purtarea, la vedere, a unui badge inscripţionat ‘PRESS’ nu reprezintă un act oficial”, a spus Jandarmeria referindu-se la mine, adaugand calomnios ca am „sustinut” ca sunt jurnalist.

Legitimatia mea de presa, pe care o purtam la vedere, urmeaza formatul international, a fost acceptata de toate institutiile nationale, europene si internationale unde am lucrat pana acum.

Daca Jandarmeria Romana se considera o institutie potrivita sa decida cum trebuie sa arate legitimatiile de presa, ar trebui sa comunice public. Ar trebui sa putam banderole? Sepcute cu cozoroc la spate? Sau simplu sa ne punem girofar in crestet?

Ca eu aveam in momentul in care m-au ridicat din senin legitimatie, rucsac mare cu echipament, o camera la gat nu am fost suficient de vizibil pentru Jandarmii care m-au ridicat de la spate, pe trecerea de pietoni, din multime.

In plus, costumul de interventie al fortelor speciale ale jandarmeriei, costumul acesta de luptator cu platose, fara nici o inscriptie la vedere, nu reprezinta nici el un „act ofical”. Nu au nici un insemn, iar noi nu avem cum sa ne dam seama ca cine sare

„Cel in cauza a fortat dispozitivul de jandarmi aflat la trecerea de pietoni”, a mai spus Jandarmeria Romana despre mine. M-am uitat in dictionarul de limba romana, ca poate am inteles gresit: Dispozitiv inseamna „dispunerea pe teren a trupelor în vederea unei acțiuni de luptă”. Mie nu mi se pare alegerea potrivita a cuvintelor cand incerci sa te adresezi cetatenilor. Eu nu am fortat pe nimeni, singurul om fortat in situatia respectiva am fost eu. Si totusi, e clar ca un singur om nu poate forta nici dispozitive si nici formatiuni de lupta.

In incheierea comunicatului despre mine, Jandarmeria adauga: „orice persoană care participă la acest gen de evenimente publice trebuie să aibă un comportament adecvat şi să respecte indicaţiile forţelor de ordine care se află în stradă pentru liniştea şi siguranţa tuturor cetăţenilor”. Eu nu am primit nici o indicatie de la fortele de ordine – care nu pot, sau nu stiu sa comuncie. Si singurii din povestea aceasta care nu au avut un comportament adecvat, si care au pus in pericol siguranta cetatenilor, au fost jandarmii.

Si mai spun ca declaratia aceasta indrazneste sa vina dupa ce s-au difuzat suficiente imagini cu momentul respectiv. Jandarmeria Romana vine si comunica public ca noaptea e zi, ca albul e negru.

Noi cu echipa Passport Productions documentam de mai bine de un an protestele, pentru un film docuemntar de lung metraj, si in consecinta am vazut si documentat multe abuzuri ale Jandarmeriei.

Mie mi-e deja rusine ca atunci cand se vorbeste despre abuzurile de ieri se vorbeste atat de mult despre mine, cand ceea ce conteaza e ca ce mi s-a intamplat mie se intampla de atata timp la proteste (e adevarat ca dimensiunea lor a crescut, ca si numarul celor ridicati). Ceea ce e cu adevarat important este ca ce mi s-a intamplat mie se intampla atat de multor cetateni romani care incearca sa foloseasca dreptul la libera exprimare si protest. Si mult mai rau, oamenii sunt batuti. Chiar ieri am intalnit in sectia de politie un cetatean care fusese lovit, incatusat, care nici el nu a avut dreptul sa citeasca procesul lui verbal. Si mie mi se apre ca despre asta nu suntem suficient de revoltati.

_______________

UPDATE Mai multe organizaţii au semnat un comunicat de presă comun, în care condamnă acţiunile Jandarmeriei de miercuri şi cer o anchetă pentru identificara şi pedepsirea vinovaţilor.

„Jandarmeria română este o instituție aflată în slujba cetățenilor, nu un instrument al inculpaților sau al partidelor. Nimeni nu poate îngenunchea instituții şi legi, nimeni nu poate abuza cetățenii şi presa liberă după bunul plac, într-o Românie democrată.

Condamnăm cu fermitate violența nejustificată a forțelor de ordine în zona adiacentă Pieței Victoriei în seara de 20 iunie și cerem anchetarea celor vinovați și demisia factorilor de conducere responsabili – Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, Comandantul Jandarmeriei Române, Gheorghe Sebastian Cucoș și Directorul general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Alin Mastan.

Am asistat aseară în Piața Victoriei din București la abuzuri, folosirea excesivă a forței, a gazelor și lichidelor iritante și la adevărate fapte de violență săvârșite împotriva persoanelor care protestau pașnic de către jandarmi în uniformă și în civil. De asemenea, ieri la Palatul Parlamentului s-a încercat intimidarea celor 12 persoane care părăseau clădirea după protestul de acolo, iar jurnaliştii care au încercat să discute cu domnul Liviu Dragnea şi colegii dumnealui au primit pumni şi coate de la parlamentari transformați în veritabile gărzi de corp pentru liderul partidului din care fac parte. Toți cei vinovați de un asemenea comportament, inadmisibil într-o Românie europeană şi democrată, trebuie să răspundă în fața legii.

Toate aceste acțiuni sunt documentate și pot fi dovedite cu materiale video și declarații ale martorilor. Ele sunt ilustrative pentru un derapaj instituțional al forțelor de ordine de la misiunea lor de prevenire a violenței la provocarea acesteia.

Noi, grupurile civice semnatare, suntem îngrijorate de propagarea prin acțiunile unor instituții ale statului și prin intermediul unor posturi TV în studiourile cărora sunt prezenți reprezentanți din conducerea acestor instituții, a unei atitudini de acceptare și chiar încurajare a violențelor facilitată de răspândirea unor mesaje menite să creeze tensiune și panică în rândul populației.

Condamnăm public acțiunile Jandarmeriei și solicităm ca cei responsabili în mod direct (prezenți la Palatul Parlamentului și în zona Pieței Victoria) și indirect (factori de conducere) să răspundă în fața legii.

Considerăm că procurorii ar trebui să se autosesizeze astăzi în privința felului în care au acționat jandarmii atât în cazul cetățenilor români pașnici veniți să-și exercite dreptul la protest cât și în cazul jurnalistului german Paul Arne Wagner, smuls de pe trecerea de pietoni, aruncat într-o dubă și dus la secție. Este inadmisibil ca acțiuni ale forțelor de ordine să genereze o situație diplomatică delicată în relația României cu un stat partener din blocul comunitar european.
Având în vedere că în Piața Victoriei nu existau violențe și singurele incidente au fost cele provocate de jandarmi, solicităm explicații cu privire la: motivele pentru care au fost reținute și brutalizate atâtea persoane, de ce s-a blocat accesul dinspre Bulevardul Aviatorilor, de ce s-au folosit gaze și lichide iritante, de ce au intervenit jandarmi îmbrăcați în civil. De asemenea, cerem public explicații cu privire la dispozitivul de jandarmi folosit și dacă acesta a cuprins jandarmi aduși din alte localități. Este important ca cetățenii români să fie informați cine a dat ordin pentru acțiunile descrise mai sus.

Vom protesta astăzi împotriva violențelor Jandarmeriei la sediul MAI între orele 15:30 – 16:30 și vom continua să protestăm și în seara aceasta, în Piața Victoriei, împotriva amenințărilor la adresa statului de drept și democrației.

Este nevoie ca fiecare jandarm care a acționat în mod violent să răspundă în fața legii și solicităm deschiderea unor anchete interne cu privire la toți cei implicați în acțiuni abuzive. Considerăm imperios necesară asumarea răspunderii pe linie instituțională pentru aceste abuzuri și cerem demisia Ministrului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, a Comandantului Jandarmeriei Române, Gheorghe Sebastian Cucoș și a Directorului general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Alin Mastan.”

#activAG Piteşti
Acțiunea Civică Galați
Asociația culturală NOUL Horizont din Valencia
Asociația Aradul Civic
Asociația România Vie
Corupția ucide
Declic
Grupul Evident Deva
Geeks for Democracy
Grupul civic #Insist
Inițiativa România
Inițiativa Timișoara
Iașul nu tace
One Vision: Rezist
Reset
#REZISTENȚA
#Rezist Berlin
#Rezist Bruxelles
#Rezist Budapesta
Rezist în Bacău
Rezistența în Valencia
# Rezist Constanța
#Rezist Dublin
#Rezist Liguria
#Rezist Lyon
#Rezist Marseille
#Rezist Milano
#RezistWMW Birmingham
#Rezist Zürich
Ștafeta Steagului Uniunii Europene
VăVedem din București
Vă Vedem din Iași

________________

UPDATE Jurnalistul german Paul Wagner, ridicat miercuri seară de jandarmi în timpul protestului din Piaţa Victoriei, a forţat dispozitivul de jandarmi, acesta fiind motivul pentru care a fost dus la secţia de poliţie şi amendat cu 500 de lei, transmite Jandarmeria Bucureşti. De asemenea, instituţia precizează că nu a prezentat un act oficial care să-i ateste calitatea de jurnalist, purtând doar un ecuson inscripţionat „PRESS”.

„Jandarmeria Română sancţionează comportamentul necorespunzător pe care îl manifestă o persoană, indiferent de calitatea acesteia. Cel în cauză a forţat dispozitivul de jandarmi aflat la trecerea de pietoni de pe Bulevardul Aviatorilor, motiv pentru care s-a procedat la ridicarea acestuia şi conducerea la Secţia de Poliţie unde a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 500 lei”, spune Jandarmeria Bucureşti referitor la jurnalistul german Paul Wagner, potrivit News.ro.

Reprezentanţii instituţiei precizează că Wagner nu a făcut dovada că este jurnalist printr-un document oficial, purtând doar un ecuson inscripţionat „PRESS”, care nu reprezintă un act oficial.

De asemenea, Jandarmeria spune că indiferent de calitatea profesională a unei persoane, oricine participă la evenimente publice trebuie să aibă un comportament adecvat.

„Pe de altă parte, reiterăm faptul că, indiferent de calitatea profesională pe care o are orice persoană care participă la acest gen de evenimente publice trebuie să aibă un comportament adecvat şi să respecte indicaţiile forţelor de ordine care se află în stradă pentru liniştea şi siguranţa tuturor cetăţenilor”, transmite instituţia.

Miercuri seară, la protestul din Piaţa Victoriei, jandarmii au dus la secţia de poliţie şase persoane pentru identificare, fiind aplicate amenzi în valoare de 7.500 de lei.

_______________

Paul Arne Wagner susţine că a fost ridicat din mulţime fără să ştie de ce şi dus la secţia de poliţie. 

„A scris deja toată presa, inclusiv cea străină, despre ridicarea sau arestarea meu, dar hai să auziți și de la mine: astăzi am fost ridicat brusc din mulțime în timp ce documentam protestul din Piața Victoriei, de pe trecerea de pietoni. Semaforul a fost verde. Mă uit acum la filmări și fotografii și incerc si eu sa înțeleg ce s-a întâmplat de fapt acolo.

Pentru mine, cea mai importantă întrebare este: de ce au fost aduse forțele speciale, „țestoase” cum sunt supranumiți, și s-au aruncat pe protestatarii care s-au dovedit pașnici în mai bine de 500 de zile; și de ce Jandarmeria Română a creat iarăși diversiune și haos? (ne readucem aminte ca Jandarmeria Română aproape a lipsit cu totul de la mitingul partidelor aflate la putere, noi am documentat și asta).

Eu sunt bine, mulțumesc pentru mesaje, am doar o vânătaie la genunchi. Dar gândurile mele merg la toți oamenii care au fost astăzi loviți de brațul armat al statului, și ridicați, și abuzați, așa cum văd acum în filmările colegilor de la Passport Productions, pe care le publicăm mâine. Pentru acești oameni loviși și învinețiți nimeni nu a sunat la Ambasada Germaniei, la Ministerul de Externe German sau alte instituții care au fost imediat averitzate de ceea ce mi se întâmpla mie – eu, jurnalist german.

Vestea cea bună este: brațul armat al lui Dragnea se termină acolo. Poate ești luat la secție, dar stai acolo un pic, iei o amendă abuzivă și te întorci la protest. Chiar am auzit discuții între polițiștii ieșiți la țigară care se întrebau cum vor mai face treabă dacă intră în vigoare modificările la codul penal. Îmi pare rău că românii au ajuns să lupte încă o dată în 30 de ani pentru libertate, dar sunt alături de voi. Nu vă lăsați intimidați de abuzuri!

Împreună cu colegii mei, documentăm protestele de mai mult de un an de zile, și consideram că cel puțin o parte din Jandarmeria Română a devenit o instituție scăpată de sub control, o forță opresivă care face abuzuri sistematice – deci organizate, ca sa ne înțelegem.

În secția de poliție am văzut astăzi o harababură. În miezul nopții aproape, jandarmi intrau și ieșeau din camere, alergau, oameni erau aduși, inclusiv oameni bătrâni, cu care „organele” nu știau ce să facă. În acest timp, însuși jandarmul care m-a ridicat, cu niște ochi tulburi și o atitudine extrem de violentă, de brută, a stat doar lângă mine în secția de poliție, deși am spus că este acolo ca să mă intimideze și aș prefera sa iasa. Am fost acuzat de lucruri contradictorii, diferite de la jandarm la jandarm, minciuni, cum că i-aș fi agresat și tot așa. Apoi ceva ciudat s- a întâmplat, și au încercat să ma facă să semnez un avertisment „ca să nu primesc amenda”. Și să plec. Dar eu nu am fost lăsat nici măcar să îl citesc, așa că nu am putut semna!

Dar tot ce vroiam să spun este că lupta voastră pentru mine, începînd de azi, a devenit o luptă personală. Sunt de doar doi ani în România (și nu de mulți cum tocmai a scris Flux 24 despre mine într-un exempu penibil de google-jurnalism mixat cu propaganda), dar acum e prima dată când am simțit cu adevărat pe pielea mea abuzurile autorităților statului. Ne vedem mâine la protest! Acum, că am invățat limba asta grea, româna, nu am de gând să plec de aici prea curând :)”.